Riscul de autism la copii, influențat puternic de vârsta părinților

Un studiu realizat pe un eșantion de 5,7 milioane de copii din cinci țări a ajuns la concluzia că riscul apariției autismului este mai mare dacă tații au peste 50 de ani, dacă mamele au peste 40 de ani, precum și atunci când mama este adolescentă sau în situația în care diferența de vârstă dintre părinți este foarte mare, scrie ziarul spaniol ABC, citat de Agerpres.

Publicat în revista "Molecular Psychiatry", studiul analizează situația din Danemarca, Israel, Norvegia, Suedia și Australia și este unicat întrucât a generat cea mai mare bază de date din lume referitoare la factorii care pot contribui la apariția acestor tulburări.

18%procentul cu care creşte riscul apariţiei autismului la copiii cu mame adolescente
În acest fel, "relația dintre vârsta părinților și autism a putut fi examinată cu o rezoluție mult mai mare, ca și cum s-ar fi făcut la microscop", a subliniat Michael Rosanoff, director de cercetare științifică în domeniul sănătății publice din cadrul organizației "Autism Speaks".

Rod al unei colaborări internaționale, studiul face parte dintr-un proiect care vizează alcătuirea unui Registru Epidemiologic referitor la Autism (iCARE), care să ajute la determinarea factorilor care predispun sau protejează contra autismului.

Cei 5.766.794 de copii din eșantionul analizat s-au născut între 1985 și 2004, iar cercetătorii au urmărit modul în care s-au dezvoltat aceștia până în anul 2009.

Rezultatele obținute au arătat că incidența autismului a fost cu 66% mai mare la copiii născuți din tați cu vârstă de peste 50 de ani, și cu 28% mai mare când tații aveau peste 40 de ani, prin comparație cu copiii cu tați cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani.