De ce caută mereu probleme creierul

De ce avem atât de multe probleme în viață, indiferent cât de mult am lucra pentru a le rezolva?
Se pare că modul în care creierul uman proceseasă informații este mai ciudat - atunci când un lucru devine rar, îl vedem uneori în mai multe locuri. 

Care este motivul pentru care creierul caută mereu probleme?


Gândește-te la un grup de oameni dintr-un cartier, format din voluntari, care cheamă poliția de fiecare dată când este ceva suspect. Imaginează-ți că un nou voluntar se alătură grupului pentru a ajuta la reducerea criminalității din zonă. Atunci când sunt la început, dau alarma când văd semnale grave, care indică o crimă, un asalt sau un furt. Să presupunem că aceste eforturi sunt eficiente, iar de-a lungul timpului atacurile și furturile devin mai rare. Ce ar face voluntarii în continuare? O posibilitate este ca aceștia să se relaxeze și să nu mai apeleze la poliție. Dar mulți voluntari aflați în această situație nu s-ar relaxa doar pentru că nivelul infracțiunilor a scăzut.
În schimb, ar fi suspicioși cu privire la lucruri neimportante din momentul în care infracțiunile erau prezente.

Probabil că îți vin în minte situații similare, în care problemele par să nu dispară, din cauza faptului că oamenii continuă să schimbe modul în care le definesc. Iar aceasta poate fi o experiență frustrantă. Cum poți ști dacă faci progrese în rezolvarea unei probleme atunci când redefinești constant rezolvarea ei?

Pentru a studia modul în care se schimbă conceptele atunci când devin mai rar întâlnite, oamenii de știință au rugat câțiva voluntari să se uite la o serie de chipuri generate pe calculator și să decidă care dintre ele par amenințătoare. Fețele au fost proiectate cu grijă de cercetători, de la foarte intimidante până la foarte inofensive. Oamenilor le-au fost arătate din ce în ce mai puține fețe amenințătoare de-a lungul timpului, așa că aceștia și-au extins percepția asupra fețelor amenințătoare, pentru a include o gamă mai largă de fețe.
Cu alte cuvinte, atunci când nu au mai primit imagini cu fețe amenințătoare, au început să perceapă fețele inofensive ca amenințătoare. În loc de a menține categorii consecvente, oamenii își schimbă părerea în funcție de câte amenințări percep.

Acest tip de inconsistență nu se limitează la judecata despre amenințare. Într-un alt experiment, voluntarii au fost nevoiți să ia o decizie chiar mai simplă - să identifice dacă punctele colorate de pe un ecran erau albastre sau purpurii. Pe măsură ce punctele albastre au devenit mai rare, oamenii au început să creadă că punctele purpurii erau albastre. Acest lucru s-a întâmplat chiar și când li s-a spus că punctele albastre sunt mai rare sau când li s-au oferit premii în bani pentru a rămâne consecvenți în timp. Aceste rezultate sugerează faptul că acest tip de comportament nu este în întregime sub controlul conștient - în caz contrar, oamenii ar fi putut fi consecvenți pentru a câștiga premiile în bani.

Creierului uman îi place să facă comparații.

 
De ce nu pot oamenii să se abțină din a extinde percepțiile atunci când anumite lucruri sunt mai rare? Cercetările din domeniul psihologiei cognitive și al neuroștiinței sugerează că acest tip de comportament reprezintă o consecință a modului de bază prin care creierul prelucrează informațiile. Comparăm în mod constant ceea ce este în fața noastră cu contextele recente.
În loc să decidem cu atenție cât de amenințătoare este o față camparativ cu toate celelalte fețe, creierul nu poate stoca decât cât de amenințătoare este în comparație cu fețele văzute recent sau cu o medie a fețelor văzute recent, precum și cu cele mai amenințătoare fețe văzute. Se pare că pentru creierul uman comparațiile relative utilizează adesea mai puțină energie decât măsurătorile absolute. Într-o mulțime cu fețe inofensive, chiar și fețele ușor amenințătoare ar putea părea înfricoșătoare. 

Creierul uman a evoluat probabil în folosirea acestor comparații relative în multe situații, deoarece aceste comparații oferă adesea suficiente informații pentru a lua decizii fără prea mult efort.