Înșelarea partenerului de viață pare să consume energii disproporționate comparativ cu adevărata însemnătate a acestui lucru, de aceea vă scriu ca să vă povestesc cazul meu, poate că învață cineva ceva din el. Nu susțin că asta e rețeta, spun doar că la mine a funcționat și am scutit o mulțime de timp și nervi canalizându-mi energiile pentru altceva.
Așadar, am aproape 40 de ani, sunt căsătorită de 15 și am ajuns la acel stadiu al relației în care nu ne mai întrebăm dacă ne iubim, pentru că e evident că altfel nu am fi stat atât împreună. E vorba de sentimente mai profunde, de prietenia aceea mai valoroasă decât orice dragoste care te unește cu celălalt într-un tot perfect, în care nu mai știi ce e al tău și ce e al lui. Pentru mine Mircea este jumătatea ancestrală, cu care sunt sigură că am împărțit și alte vieți anterioare și alături de care îmi desăvârșesc actualul destin.
Dar nu întotdeauna au stat așa lucrurile.
Apoi mi-a venit ideea genială pentru care mă felicit și azi. I-am spus că dacă e să rămânem împreună există o singură cale de a testa durabilitatea lucrurilor: să-l înșel și eu, și dacă putem trece amândoi peste asta înseamnă că putem merge mai departe. Au fost câteva discuții în contradictoriu, dar cred că asta a fost exact ce aveam nevoie.
I-am spus că plec singură într-un week-end și când mă voi întoarce acasă voi fi aceeași femeie, minus fidelitatea față de el pe care o voi lăsa acasă pentru câteva zile. A fost, cred, cel mai chinuitor week-end pentru amândoi. Eu am plecat singură într-un loc în care mi-am închis toate căile de comunicare cu lumea. Nu l-am înșelat, vă spun asta pentru că știu că identitatea mea nu poate fi dezvăluită și acest secret nu va ajunge niciodată la urechile lui. Pentru că el știe și azi, după atâția ani, că acolo în week-end-ul acela am făcut sex cu un alt bărbat.
Pentru mine această minciună echivalează cu înșelatul. Faptul că continui să-l mint de atâția ani că atunci am făcut-o și eu cu altul, mi-a dat puterea să trec peste greșeala lui și să îl iert. Pentru că am văzut câtă suferință i-am adus cu acest gând și mi-am dat seama că niciodată nu vom mai ajunge în această situație. Cred că oamenii realizează efectele faptelor lor abia atunci când li se plătește cu aceeași monedă.
Când m-am întors din acel week-end Mircea era alt om. Privirea lui, gesturile lui, faptele lui de atunci încoace toate mi-au arătat că de fapt eu sunt cel mai important lucru din viața lui și asta a fost tot ce a contat ulterior. Nu am vorbit niciodată despre ce am făcut eu atunci, nici despre aventura lui, subiectul a fost îngropat de comun acord, poate de frică să nu cumva să zgândărim ceva ce ne-ar fi putut cauza răni mai mari. Avem acum, după 15 ani de căsnicie, acest schelet în dulap, fără de care, însă, n-am fi existat probabil așa cm suntem acum. Și nu regret nicio clipă decizia de atunci.
Desigur, știu că lucrurile nu pot fi universal valabile. Poate că dacă nu ar fi fost ceva suficient de profund ce ne ține împreună ne-am fi despărțit. Dar eu cred că acest experiment merită încercat de orice cuplu care trece prin asta. Este testul suprem care vă arată dacă sunteți făcuți să rămâneți împreună sau nu. Iar dacă prin asta puteți evita drama unei despărțiri care îi poate afecta și pe alții - copiii să zicem – zic că merită cu prisosință încercată.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.