Acest obicei s-a păstrat și azi, când am 26 de ani și sunt implicată într-o relație serioasă, cu iubitul meu cu care aș vrea la un moment dat să mă și mărit.
Nu m-a îngrijorat niciodată faptul că nu am nicio prietenă femeie – am diverse amice, dar prietenul meu cel mai bun este un bărbat – până când m-a întrebat iubitul meu cum ar trebui să interpreteze acest lucru? I-am zis că nu trebuie interpretat în vreun fel, ci doar luat ca atare: pur și simplu așa sunt eu, nu înseamnă că-l iubesc mai puțin pe el.
Am crezut inițial că e gelos pe prietenul meu cel mai bun, cu care mă cunosc din clasa I și de care mă simt mai legată decât de un frate (pe care nu-l am, sunt singură la părinți). Dar curând aveam să constat că nu e vorba (numai) de asta, ci de o gelozie pe întregul meu cerc de cunoștințe, ca să nu-i zic gașcă, format, evident, din bărbați. Sunt prietenă cu unii dintre acești tipi din liceu, cu alții din facultate, și cu unii dintre ei împart și locul de muncă. Cu toate astea nu am legat cu niciunul vreo relație sentimentală, ci suntem strict camarazi. E drept că unora nu le-ar displăcea să fie ceva mai mult pentru mine, dar nu au depășit niciodată linia pe care am trasat-o eu între noi. Pur și simplu nu s-a legat nimic mai mult... nu a fost ceva intenționat.