Arta de a cuceri o femeie

Tu cum ai fost sau cum ai vrea sa fii cucerita de El?

Imi amintesc de un editorial pe care l-am citit acum ceva timp, ce avea ca titlu "Ce isi doresc femeile?", semnat de Maurice Munteanu. Autorul identifica arta de a cuceri o femeie cu "arta de a scrie un roman". Roman pe care mereu il citesti si il recitesti cu mare placere, as adauga eu...

Nu ti s-a intamplat niciodata ca un inceput banal de relatie sa trezeasca o pasiune nebanuita, care, in timp, sa se transforme intr-o iubire nebuna, nebuna? O privire imbietoare, un zambet sagalnic, un "Buna!" soptit - totul firesc, fara vreun scenariu prestabilit... Acesta este si farmecul - nebunia "normala" care declanseaza totul.

 

Privind in urma, de cele mai multe ori inceputul unei relatii de dragoste se dovedeste cel mai frumos moment pe care ni-l dorim sa-l retraim la nesfarsit. Si stii care este partea buna? Niciodata nu este la fel, niciodata nu suntem cucerite la fel, niciodata privirea nu este aceeasi, nici macar acel "Buna!" parca nu suna la fel de soptit...

Naturaletea... singura care conteaza


Catalinei ii plac situatiile imprevizibile, neplanuite, care raman in memorie, fara sa vrei. "Din fericire chiar am avut parte de genul acesta de intalnire si poate asta a fost si un plus al lui, al iubitului.

Faptul ca a rupt o floare din parc cu riscul de a fi prins de gardian, ca m-a sarutat instant cand vorbeam cel mai mult si mai implicata, ca mi-a facut un compliment tocmai cand il luam peste picior, aceste lucruri l-au ajutat sa imi intre in suflet, fara sa realizez".

Interesant este si faptul ca relatia de iubire care a urmat intre cei doi a fost un amestec de romantism cu spirit de aventura, fapt ce l-a ajutat pe El sa ramana in amintirea Catalinei ca cel mai seducator barbat.

Naturaletea, aceasta caracteristica atat de simpla si, aparent, lipsita de importanta, face, de cele mai multe ori, sa trezeasca in noi ceea ce nimeni si nimic nu ar putea, oricat s-ar stradui.
Stiai ca mai mult de 50% din mesajul pe care il percepem de la cineva este din limbajul corpului, 38% il reprezinta tonul vocii si inflexiunile vocale si doar 7%  percepem din cuvintele pe care respectiva persoana le rosteste?

In definitiv, cum se cucereste o femeie?


De exemplu, in cazul meu niciodata nu a fost la fel, pentru ca nu am un sablon, asta pentru ca nu a existat "mi-as dori sa fie asa sau sa imi spuna aceste cuvinte".

Am fost cucerita de o privire care ma "topea" pe dinauntru, imi crestea ritmul respiratiei si ma facea sa rosesc pana in varful degetelor, de atingerea unei maini care ma facea sa vibrez in acelasi timp cu pulsul ei, de povestea aparent infantila a bradului de Craciun impodobit in mijlocul verii, de sarutul stangaci dintr-un club supraaglomerat... Niciodata la fel, acesta este farmecul!

"Inceputurile sunt preferatele mele, imi place sa fiu cucerita, dar cand relatia da vreun semn ca ar putea fi serioasa, fug spre alt inceput!"
, imi marturiseste Alina.