Fumătorii în luptă cu nefumătorii. Cum se poziţionează 6 vedete faţă de noua lege?

Andreea Berecleanu crede că e o măsură bună, Florin Chilian susţine că e o formă de radicalism. Ce spun şi celelalte staruri?
Legea care interzice fumatul în spaţiile publice a intrat în vigoare, dar dezbaterile nu s-au terminat. Sunt două tabere care se atacă reciproc. Şi în aceste zile şi pe parcursul timpului, mai multe vedete din România au făcut declaraţii despre fumat. Unele sunt susţinătoare a taberei fumătorilor, altele a celor care au scăpat de această dependenţă sau n-au avut-o niciodată.

Andreea Berecleanu, ştirista care susţine legea antifumat

Prezentatoarea Antenei 1 e deranjată de cei care fumează în locuri publice şi salută adoptarea acestei legi:
„Pot să vă spun că pe mine mă deranjează fumul şi mă deranjează şi în locurile unde existau până acum spaţii destinate fumătorilor, pentru că fumul se simte. Atâta timp cât noi nu dăunăm sănătăţii celorlalţi prin faptul că nu fumăm şi viceversa ar trebui să fie valabilă. Înţeleg că nici afară nu vor avea foarte multe locuri în care să poată fuma... pe terase, în preajma copiilor... Este mai complicat, însă cred cu tărie că o să ne adaptăm, aşa cum au făcut-o şi alte naţii, fără să fie vreo tragedie”, a declarat Andreea Berecleanu pentru cotidianul ”Ring”.

18 Martie 2016