Declarațiile săptămânii. Antonia: "Ar fi frumos să mai fiu mireasă"

Eva.ro îţi prezintă cele mai interesante declaraţii pe care vedetele din România şi din străinătate le-au făcut în această săptămână. Cântăreața a spus, în emisiunea "La Măruță", că s-ar vedea din nou mireasă şi i-ar mai plăcea să aibă copii pe lângă Maya, dar nu se gândeşte acum la asta.

 

"Mi s-a întâmplat uneori să calc strâmb în televiziune, cu showuri proaste care făceau la vremea lor audienţe colosale!"
Dan Negru a făcut pe Facebook o mărturisire despre cariera lui


"Eu sunt, nu e niciun trucaj"
Rita Mureșan, despre o fotografie recentă, în care arată total schimbată, cu 40 de kilograme mai slabă

 

"Vă anunţ oficial că nu e aşa, e puţin balonată"
Cove a dezmințit amuzat zvonul că iubita lui, Florentina, cu care s-a căsătorit sâmbătă, ar fi însărcinată


"Sunt fericită cu Ştefan"
Lavinia Pârva, în emisiunea realizată de Teo la Kanal 

 

 "Mi-ar părea rău dacă s-ar întoarce"
Compozitorul Horia Moculescu a vorbit în emisiunea "La Măruţă" despre fosta soție, Mariana, care a plecat să facă videochat în Austria

 

"La modul general, oamenii nu sunt obişnuiți ca oamenii să fie fericiţi, pentru că oamenilor le place, la modul general, să bârfească"
Bianca Drăgușanu a negat, în emisiunea  "Poveştiri adevărate", de la Acasă TV, că mariajul ei cu Victor Slav ar fi pe butuci și că ar fi însărcinată


"Sunt sănătos tun.

N-am nici pe dracu. Am făcut mişto de o ghicitoare"
Miliardarul Cristian Țănțăreanu a dezmințit, în stilul său, zvonurile potrivit cărora ar fi pe moarte


"Mi-e teamă că un copil m-ar ţine în loc"
Delia Matache a explicat că vrea să mai călătorească în țări exotice și să-și continuie cariera, în loc să fie mămică.Sursa: Click!


"Dincolo de diferendele noastre de opinie, de ceea ce ne desparte la nivel de filosofie politică şi socială, eu mă bucur foarte mult pentru Mircea Badea"

Oreste, după ce presa a scris că fostul său prieten ar urma să devină tată


"Nu o să mă bag într-un buncăr şi o să stau acolo nouă luni sau o să umblu cu burta la gură pe stradă şi eu o să zic că sunt balonată"
Carmen Brumă a infirmat zvonurile potrivit cărora ar fi însărcinată


"Această emisiune este o latrină!"
Coregraful Cornel Patrichi, fost membru al juriului de la "Dansez pentru tine", a criticat dur decizia Pro TV de a renunța la Wilmark.Sursa: Ring


"Este o minune, a venit pe neaşteptate"
Marcel Pavel, în emisiunea "La Măruță", despre nașterea fiicei sale, Iuvenalia Ioana


"Nu mai intru în bucătărie.Jur!"
Oana Lis a povestit pe Facebook că într-o seară a vrut să gătească și a uitat apa deschisă, inunând apartamentul unui vecin


"Nu am fost un tată bun de prima dată, pentru Enrique"
Julio Iglesias, în emisiunea "Acces direct"


Foto: Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
27 Octombrie 2013