Ce l-a întrebat Victoria Beckham pe soţul ei când a auzit zvonul despre divorţ

Victoria Beckham a avut o reacţie neaşteptată după ce pariorii englezi au alimentat speculaţiile despre divorţul ei.

Zvonul că Victoria şi David Beckham vor divorţa s-a răspândit în doar câteva ore, la sfârşitul săptămânii trecute, iar cei mai surprinşi de această veste au fost chiar protagoniştii acestei poveşti. Potrivit publicaţiei engleze Mail on Sunday, Victoria a văzut pe reţelele de socializare speculaţiile despre căsnicia ei şi l-a întrebat amuzată pe David: "Divorţezi de mine?".

Designerul în vârstă de 44 de ani se afla la Londra când a văzut zvonul bizar, pe care reprezentanţii săi l-au descris ca fiind "de tot râsul" şi "jenant", ironizând toată situaţia în discuţiile cu prietenele sale, scrie Daily Mail.

"Victoria a fost surprinsă, dar a găsit amuzantă toată povestea. S-au amuzat puţin pe tema asta pentru că e atât de ridicol", a declarat un prieten al cuplului. "Au fost uimiţi că atât de multă lume a crezut zvonul şi s-au mirat că s-a răspândit atât de repede. Au vorbit despre asta şi au râs mult. N-au nicio idee despre cum a început. E un mister", a mai spus sursa citată.

Speculaţiile au apărut vineri, după ce Victoria a postat pe Instagram o imagine în care apărea cu fiica sa de şase ani, Harper.
"Atât de multă dragoste", a scris ea alături. Imediat, un bookmaker influent a suspendat pariurile pe un posibil divorţ al vedetei, acţiune care sugera că acest eveniment este iminent, iar zvonul a început să se răspândească pe reţelele de socializare, apoi în presă.

Victoria Beckham s-a căsătorit cu fostul fotbalist englez David Beckham în anul 1999 şi au împreună trei fii şi o fiică - Brooklyn, născut pe 4 martie 1999, Romeo, născut pe 1 septembrie 2002, Cruz, născut pe 20 februarie 2005, şi Harper, născută pe 10 iulie 2011.

Potrivit Mail on Sunday, familia Beckham, inclusiv copiii, va apărea însă într-o şedinţă foto şi va acorda în premieră un interviu comun pentru revista Vogue, în care va vorbi despre viaţa de familie.



Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
11 Iunie 2018