15 actori care urăsc rolurile pe care le-au făcut: Fiecare are motivul lui!

O fi frumoasă, nimeni nu zice nu, dar viața de actor nu-i așa ușoară cum pare. De cele mai multe ori, starurile trebuie să joace "cum li se cântă", adică să respecte scenariul și indicațiile regizorilor. Ce poate fi mai rău de atât când un rol îți aduce o grămadă de bani?

Dar știi cum se spune - întotdeauna e loc de mai rău. De pildă, un rol pe care tu, ca actor, nu-l simți, care nu te atrage sau pe care l-ai interpreta altfel dacă ar fi după tine.
Sau pur și simplu pe care nu l-ai mai juca deloc. Dar viața nu-i așa simplă - din felurite motive, actorii de la Hollywood ajung să facă roluri cu care nu se mândresc și au motivele lor pentru asta.

Alec Guinness, de exemplu, i-a promis unui fan al seriei "Star Wars" care i-a mărturisit entuziasmat că a văzut de 100 de ori filmul, că el unul nu se va uita niciodată la producția în care a jucat. Și nu e singurul care a decis una ca asta: Bright Side ne prezintă 15 actori care urăsc rolurile pe care le-au făcut.

Jamie Dornan — Christian Grey în "Fifty Shades of Grey"

Actorul își dorește să nu fie asociat cu personajul său, Christian Grey. El a ținut să precizeze că e diferit de bărbatul pe care l-a interpretat în această dramă romantico-erotică.

Jessica Alba — Sue Storm în "Fantastic Four"

Actrița a fost foarte nemulțumită de modul foarte diferit în care regizorul vedea personajul său și a fost pe punctul de a renunța la rol. Ea a povestit că i s-a cerut să nu mai facă "fața aia", să plângă "drăguț" sau să stea cu chipul nemișcat ca să i se adauge lacrimile curgând la montaj, cu efecte speciale.

Halle Berry — Catwoman în "Catwoman"

Probabil este actrița care își urăște rolurile cel mai mult. Dar are și de ce: Halle Berry a fost desemnată câștigătoarea titlului nedorit de "Cea mai slabă actriță" pentru prestația din "Catwoman", iar în discursul ținut a mulțumit ironic conducerii studiourilor Warner Bros. pentru că a adus-o în această situație.

Megan Fox — Mikaela Banes în "Transformers"

Actrița nu are neapărat o problemă cu personajul ei, Mikaela, dar nu-i place modul în care a fost prezentat acesta. Ea a spus în mai multe rânduri că filmul n-are nicio legătură cu actoria și că Mikaela a fost prea sexualizată. Cei de la studiourile Fox au susținut că singurul îndemn pe care regizorii i l-au dat a fost: "Fii sexy!".

Alec Guinness — Obi-Wan Kenobi în "Războiul Stelelor"

"Dincolo de bani, îmi pare rău că m-am băgat în filmul ăsta", a scris Guinness în jurnalul lui în timpul filmărilor, dezamăgit că dialogurile și personajul său, Obi-Wan, l-au făcut să se simtă bătrân și l-au îndepărtat de generația tânără.
Deși sună incredibil, actorul a mărturisit că nu-i un fan al seriei "Star Wars", pe care o consideră "un gunoi" și i-a promis unui fan că nu se va uita niciodată la producția în care a jucat.

Blake Lively — Serena van der Woodsen în "Gossip Girl"

Actrița subliniază că este foarte diferită de Serena, personajul pentru care este probabil cel mai mult cunoscută. Ba a și precizat că nu s-ar simți deloc mândră dacă ar fi cineva ca Serena și crede că personajul interpretat nu-i un exemplu pe care fetele să-l urmeze.

Katherine Heigl — Alison Scott în "Knocked Up"

Actrița a mărturisit că nu-i plac filmele pentru că femeile nu sunt corect prezentate - în timp ce bărbații sunt portretizați drept iubitori și amuzanți, femeile nu au umor și par crispate. Cât despre peraonajul său, Alison Scott, a fost foarte clară: "Moartea pasiunii".

Jennifer Garner — Elektra în "Elektra"

Singurul motiv pentru Jennifer a luat rolul Elektrei a fost pentru că era trecut în contract ca spinoff pentru "Daredevil". Prietenul ei, Michael Vartan, spune că actrița l-a sunat și i s-a plâns că filmul este îngrozitor. Apoi s-a aflat că Garner a detestat filmul de la început și e de înțeles de ce n-a mai fost atrasă de acest rol.

Joseph Gordon-Levitt — Tom în "(500) Days of Summer"

Felul în care starul vedea personajul său era un pic diferit de maniera în care l-au văzut oamenii. Gordon-Levitt nu era atras deloc de eroul său și nu-l considera un băiat bun.

Evangeline Lilly — Kate Austen în "Lost"

Evangeline Lilly a mărturisit că la început Kate i s-a părut drăguță, dar pe măsură ce serialul a început "să curgă", ea a devenit tot mai previzibilă și nesuferită. Actrița n-a fost mulțumită de faptul că deși la început Kate era autonomă și avea o poveste interesantă, aceasta a ajuns să vâneze doi tipi în jurul unei insule.

Sean Connery — James Bond în seria "James Bond"

Agentul 007 i-a adus lui Sean Connery glorie și bani, dar el a plătit un tribut important, fiind asociat mereu cu celebrul personaj. Actorul crede că Bond nu a evoluat niciodată de la primul film și a mărturisit că, dacă ar putea, l-ar ucide cu dragă inimă.

George Clooney — Batman în "Batman & Robin"

Starul regretă amarnic că a acceptat să fie Batman. Clooney crede că prestația lui a ruinat această producție și și-a cerut scuze în mai multe rânduri pentru acest eșec.

Robert Pattinson — Edward Cullen în "Amurg"

Pattinson este probabil unul dintre actorii care își urăsc cel mai mult propriul rol. El crede că Edward, în perfecțiunea lui, este ridicol și cu cât citea mai mult scenariul, a ajuns să-l deteste.

Stephen Dillane — Stannis Baratheon în "Urzeala Tronurilor"

Nu doar că nu i-a plăcut deloc Stannis, dar nici serialul nu l-a impresionat. Stephen a spus că "Game of Thrones" e prea brutal și că pur și simplu n-a înțeles unele replici și scene, iar rolul acela nu era pentru el.

Christopher Plummer — Captain von Trapp în "Sunetul muzicii"

Unul dintre cele mai iubite filme americane, "The Sound of Music" n-a fost pe placul lui Plummer, care l-a numit disprețuitor "The Sound of Mucus". Actorului nu i-a plăcut rolul său, spunând că von Trapp e plictisitor și că încercând să-l facă mai interesant a fost ca și cum ar fi căutat să-i dea bine unui cal mort.