Adela Popescu și Radu Vâlcan se căsătoresc: "Am spus DA din toată inima!"

Cei doi actori sunt pregătiți să facă următorul pas în relația lor, după ce Radu a cerut-o de soție pe Adela.

Anunțul a fost făcut de Adela Popescu, pe blogul său: "E prea frumos inelul pe care l-am primit ca să nu mă laud cu el. Plus că sigur cineva l-ar fi văzut și ar fi scris despre asta într-un mod eronat, poate. Așa că... dragii mei, vreau să aflați de la mine. Am spus <<DA>> din toata inima! Într-o zi frumoasă de toamnă, în orașul în care am iesit pe ascuns pentru prima data împreună, la restaurantul la care am băut primul pahar cu vin ca un cuplu", a scris actrița.

"Suntem fericiti și am vrut să știti.

Poate într-o zi o să vă spun toată povestea săptămânii de dinaintea momentului care este absolut savuroasă, credeți-mă! Stați să-mi treacă euforia și mă pun pe scris", a promis Adela.

Potrivit ziarului Libertatea, Radu Vâlcan se gândea să o ceară pe Adela încă de la nunta Danei Rogoz. "Ne-am simțit foarte bine la nunta prietenei noastre Dana Rogoz. Atunci a fost un moment când eu am fost intr-adevar gelos pe nunta lor.
Cred că în momentul aș fi cerut-o pe Adela în căsătorie. Dar a trebuit sa plecam din Bucuresti și m-am razgandit"
, spunea actorul atunci.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
25 Noiembrie 2014