Azi am mers la spital pentru a mi se monitoriza sarcina. Cand am plecat de acasa nu stiam ce presupune asta dar am aflat imediat. Mi s-au facut actele pentru internare de-o zi si am fost dusa intr-un salon unde, intinsa pe pat, m-au conectat la un aparat (monitor cardiac fetal). Toata procedura se aseamana cu EKG-ul doar ca, in cazul acesta, se pun doua curele pe burta. Dupa ce mi-au instalat tot si au pornit aparatul a inceput sa se auda in toata incaperea: tic – tic – tic – tic si nu era o bomba care statea sa explodeze, era inimoara lui Matei, dragutul de el! Mi-au dat un aparatel mic in mana, cu un singur buton si mi-au spus ca, in momentul in care simt ca misca bebe, sa apas butonul. Si stateam asa, tintuita cu ochii in tavan, cu mana pregatita asteptand sa miste Matei si sa apas butonul. Si am tot apasat, n-a fost nevoie sa astept prea mult. In felul acesta i-au fost monitorizate bataile inimii o scurta perioada de timp in care el s-a miscat dar a si stat cumntel. Mie mi-a fost cam greu pentru ca aveam arsuri pe gat si simteam nevoia acuta sa beau apa. Numai ca apa ramasese in geanta, geanta pe scaun si nu am avut pe cine sa rog sa fie amabil. Am suferit dar s-a terminat repede.
Rezultatul: totul e bine. Bebe e bine, nu sufera. Eu sunt bine, nu sufar (setea nu a fost monitorizata). Mi s-a facut si un consult ginecologic, si aici am iesit bine. Saptamana viitoare trebuie sa merg iar la control iar domnul doctor m-a pus sa ii promit ca nu nasc pana atunci. Sa fi vazut ceva? Hm... Oricum nu ma mai sperie nimic, deja m-am obisnuit cu ideea. Acum stiu ca, daca sunt insarcinata, trebuie sa si nasc si mai stiu ca aducerea pe lume a unui copil este singura sarcina pentru care nu poti sa delegi pe nimeni.
Sunt fericita pentru ca am aflat ca dupa ce nasc o sa stau in salon cu bebe. Ma gandeam ca o sa fie altfel: o sa stam separati, o sa ma duc la ore fixe sa il alaptez si nici n-o sa am timp sa il vad si sa stau cu el atat cat mi-as dori. Acum m-am relaxat, cred ca o sa stau numai langa patutul lui si o sa ma uit la el. Am mai aflat si ca, prima oara, o sa il imbrace in hainute de la spital (pentru ca sunt sterile) si incepand cu a doua zi il pot imbraca in hainutele pe care le am eu de acasa. Sper sa ma descurc sa il imbrac...
Dupa ce am venit de la spital am desfacut pachetul cu scutece, am luat unul si l-am analizat bine. Stiu, mai e timp... dar nu vreau sa fac asta in spital, daca ma vede cineva? Mai bine studiez acasa, in liniste. Of... sper sa ma descurc. Mi se par atat de fragili copiii mici... mi-e teama.
Maine merg la medicul de familie pentru alt set de analize (sange si urina), ultimele din aceste noua luni. Au trecut noua luni? Of, Doamne... cand?