Poveste adevărată: "După trei copii minunaţi am decis să devenim abstinenţi"

Suntem încă tineri, eu şi soţul meu, abia am împlinit 30 de ani, şi am luat această decizie dureroasă pentru a putea fi împăcaţi cu noi înşine că ducem viaţa corectă şi sănătoasă în care ne-am propus să ne creştem şi copiii.

După ce am făcut trei copii frumoşi în cei şase ani de când ne-am căsătorit am decis să devenim abstinenţi sexual pentru că nu ne mai permitem un al patrulea. Cel puţin deocamdată. Deşi suntem medici amândoi, viaţa în România este încă destul de grea pentru o familie de tineri la început de drum. Aşa că cel puţin pentru o vreme vom trăi ca frate şi soră şi ne vom creşte în armonie cei trei copii.

Am decis să vă scriu această scrisoare din două motive. Unul este că mă îngrijorează câtă frivolitate şi decadenţă ne înconjoară şi ne asaltează în toate mijloacele de informare în ultima vreme. Consider că tânăra generaţie poate fi foarte uşor influenţată de acest stil de viaţă hipersexualizat afişat în public, de aceea e nevoie şi de contraexemple care să le arate că viaţa nu trebuie să fie aşa şi mai ales fetele pot descoperi că nu trebuie să se considere obiecte sexuale ca să aibă succes.

Iar al doilea motiv, cel decisiv, a fost că un astfel de caz, de tânără bulversată de lumea în care trăieşte, se află chiar în preajma mea, în familie, şi care mi-a spus că nu înţelege cum pot să renunţ să mai fac dragoste cu soţul meu, când pot foarte bine să folosesc prezervative sau alte mijloace contraceptive.

Încerc să-i explic şi ei şi celor care poate vor citi această scrisoare că aceste mijloace contraceptive, deşi sunt considerate mari descoperiri ale ştiinţei, nu au adus decât belele omenirii. Ştiu că mulţi au impresia că astfel evită boli cu transmitere sexuală sau chiar sarcini, dar oare bolile astea nu sunt rodul depravării, al destrăbălării cu mai mulţi parteneri sexuali? E cumva un cerc vicios, trebuie să foloseşti contraceptive pentru că nu ai un partener stabil. Nu ai un partener stabil tocmai pentru că diminuezi importanţa dragostei şi consideri că nu înseamnă nimic dacă te culci şi cu unul şi cu altul, ci că acumulezi „experienţă”. Practic relele se aduc una pe alta pentru că oamenii nu-şi asumă responsabilitatea pentru actele lor, ştiind că „scapă” de eventualele neplăceri printr-o pastilă sau, Doamne fereşte, printr-un avort.

Consider că dacă duci o viaţă cumpătată, cu dragoste de Dumnezeu şi faţă de persoana pe care ai ales-o să fie alături de tine la bine şi la rău nu ai de ce să te fereşti de boli, pentru că veţi trăi în curăţenie amândoi. Iar a te feri de o sarcină folosind astfel de pastile nu este altceva decât o crimă. Femeile care folosesc astfel de pastile ar trebui să-şi imagineze dacă ar fi capabile să-şi omoare copiii şi sunt sigură că s-ar gândi de două ori înainte. Pe urmă, cele mai multe femei nu ştiu ce ravagii hormonale pot face în corpul lor contraceptivele.

Femeile aleargă toate după carieră, schimbă partenerii ca pe toalete şi nu-şi dau seama că timpul trece şi corpul lor nu mai poate să răspundă la fel de natural şi după 30 sau 40 de ani când se trezesc ele că ar vrea să facă un copil. Când îşi dau seama că nu mai pot rămâne însărcinate încep să cheltuiască banii acumulaţi până atunci pe tratamente de fertilizare şi asta iarăşi le distruge echilibrul hormonal.

Faptul că eu şi soţul meu am decis că nu ne mai permitem încă un copil acum este ceva destul de greu şi pentru noi. Duhovnicul nostru ne-a spus că Dumnezeu ne va înţelege, chiar dacă este un păcat ca doi oameni tineri şi sănătoşi să nu aducă pe lume rodul iubirii lor. Dar economic abia facem faţă acum, în cinci. Din start nu au fost luate în calcul niciuna dintre mijloacele contraceptive existente, pentru că nu suntem de acord cu ele, aşadar singura soluţie este să ne înfrânăm dorinţele fireşti. Atât eu cât şi soţul meu am luat o decizie acum şase ani, de a ne fi credincioşi la bine şi la greu, iar cum este un moment greu. Vom trece şi peste asta cu ajutorul lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu iubirea pe care ne-o purtăm.

Ştiu că mulţi dintre cei care vor citi mă vor socoti nebună sau „spălată pe creier” cum mi-a zis chiar verişoara asta a mea. Nu am cum să vă conving altfel că viaţa mea este exact aşa cum mi-am dorit-o, decât rugându-vă să vă faceţi o introspecţie şi să vă răspundeţi singuri la întrebarea asta: sunteţi fericiţi?

Nota redacţiei.

Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.