Viata sexuala si afectiunile cardiovasculare

Cum sa procedezi pentru a-ti relua viata sexuala? Probabil ca vei fi sfatuit sa nu-ti incepi viata sexuala mai devreme de 6 saptamani de la producerea atacului de cord. Oricat de mare ar fi nerabdarea cu care astepti sa faci din nou dragoste, acest gen de avertisment te va opri sa treci la fapte. Sugestiile urmatoare te pot ajuta sa depasesti mai usor aceasta perioada de asteptare.
Nu te grabi.

Va va fi mai usor sa treceti peste temerile care apar inerent intr-o astfel de situatie daca incepeti prin a va bucura unul de altul, in intimitate, dar fara intentia de a trece la actul sexual propriu-zis. In aceasta etapa, care poate dura o saptamana, tu si partenera ta veti depasi, treptat teama ca in cursul actului sexual vor aparea dureri de inima, sau ca performanta sexuala nu va fi cea dorita. In acelasi timp, orgasmul aparut in urma stimularii orale sau a celei manuale, nu solicita inima si nu face sa creasca tensiunea la fel de mult ca orgasmul care apare in urma contactului sexual propriu-zis.


Fii relaxat.

Reia viata sexuala intr-o atmosfera confortabila si familiara. Evita sa faci sex atunci cand stresul, cauzat de problemele de serviciu sau de cele care apar in viata personala este prea mare, pentru ca in asfel de momente presiunea arteriala si pulsul pot fi mai mari inca de la inceputul actului sexual, ceea ce face ca si factorii de risc sa fie amplificati.


Foloseste pozitii care te solicita mai putin din punct de vedere fizic

Pozitiile in care barbatul este deasupra si isi sprijina greutatea in brate par sa fie mai solicitante din punct de vedere fizic, decat celelalte. Dincolo de toate acestea insa, nu uita ca indiferent de pozitia pentru care optezi cantitatea de energie necesara in timpul actului sexual nu trece de limitele de siguranta admise pentru mentinerea starii generale de sanatate. Deci, chiar daca preferi acele pozitii in care barbatul se afla deasupra si nu simti nici un disconfort, nu exista motive reale sa faci vreo schimbare in acest sens.


Pot sa iau viagra?

Daca nu suferi de angina sau ai suferit un infarct miocardic sau un bypass cardic, nu exista motive pentru care sa nu iei Viagra.  Singura problema care se pune este daca poti face fata solicitarii fizice pe care o presupune un raport sexual. In orice caz, daca ai probleme cu inima, nu lua Viagra fara ca, mai intai, sa discuti cu medicul tau personal, cat si cu medicul cardiolog.


Femeile cu probleme de sanatate a inimii

Desi in numar considerabil mai redus, femeile sufera, de asemenea, atacuri de cord. Daca acesta este si cazul tau, este important sa stii ca sfaturile anterioare sunt valabile si in ceea ce priveste femeile. (...) Poti urma chiar si un program de exercitii fizice, care sa te ajute sa te mentii in forma. Reincepe-ti treptat viata sexuala si pentru inceput, incearca pozitii care  nu te solicita foarte tare din punct de vedere fizic.

Informatiile au fost preluate din cartea "Noul sex peste 40 de ani" de dr. Saul H. Rosenthal, traducere traducere de Daniela Georgescu, Bucuresti, Editura Niculescu, www.niculescu.ro