Poveste adevărată: "Iubitul meu e gelos pe un coleg de serviciu şi vrea să demisionez"

Suntem împreună de trei ani şi avem planificată nunta în toamna asta, dar de câteva luni nu mă mai înţeleg deloc cu el şi mi se pare că gelozia lui – care exista şi înainte, dar părea normală – l-a făcut să o ia razna. Mai nou îmi cere să renunţ la job şi la cariera mea, dacă vreau să mă mărit cu el, că el are impresia că un coleg de serviciu îmi face curte.

Problema cu Dan este că se simte inferior, iar acest complex de inferioritate i s-a acutizat în ultimul an, de când eu am fost promovată într-o funcţie destul de imporantă pentru mine şi pentru care am muncit enorm în ultimii cinci ani din viaţa mea profesională. Sunt la un pas de a obţine ceea ce am visat în facultate şi sunt mândră de mine. Asta nu înseamnă, însă, că sunt o femeie care pune cariera pe primul plan şi după ea potopul. Dimpotrivă, îmi doresc enorm o familie, copil şi tot ce presupune asta. Consider că le poţi avea pe amândouă cu puţină înţelepciune.

Când l-am cunoscut pe Dan am ştiut că el e perechea mea. Amuzant, drăguţ, modest, un om la locul lui şi în mâinile căruia îţi poţi pune viaţa fără emoţii. Iar relaţia noastră a evoluat exact aşa cum îmi doream până anul trecut. Da, el nu este ceea ce societatea proclamă a fi un intelectual, pentru că nu are studii superioare şi face o muncă mai degrabă fizică decât intelectuală. Nu intru în detalii, dar nu este nimic ruşinos sau înjositor în a munci cinstit, iar pentru el ceea ce face reprezintă şi o pasiune, totodată. De aceea am considerat întotdeauna că doi oameni care îşi fac cu plăcere meseriile alese se acceptă reciproc şi se pot iubi, nu contează numărul de ani studiaţi sau diploma. Nici măcar funcţiile ocupate nu contează.

Ei, se pare că pentru el a început să conteze. Am avut prima discuţie mai dubioasă în toamna anului trecut când, fiind în concediu ne-am întâlnit cu acest coleg de serviciu pe care e el acum gelos. Colegul era însoţit de o tipă, nu o ştiam, şi am băut împreună un pahar dat fiind că întâmplarea a făcut să ne întâlnim atât de departe de casă doi oameni care altfel lucrăm împreună. Dan a părut atunci suspicios, şi nu m-a crezut că nu ştiam că şi colegul meu avea să-şi petreacă vacanţa în aceeaşi ţară pe care o alesesem şi noi.

De atunci au început diverse apropos-uri, care culminau inevitabil cu ideea lui devenită fixă, că acest coleg mă privea într-un fel anume şi că el ca bărbat îşi dă seama când un bărbat doreşte o femeie. Degeaba i-am tot spus şi că acel coleg niciodată nu mi-a făcut avansuri, şi că în eventualitatea absurdă că ar fi aşa vreodată nu are de ce să se îngrijoreze pentru că eu pe el îl iubesc şi nu mă interesează flirturile colaterale.

Totuşi, discuţiile s-au îndesit şi au devenit teribil de absurde. Am început să mă satur de ele şi de gelozia lui. Iar culmea a fost că acum o lună, când l-am întrebat unde ar vrea să mergem în luna de miere. Mi-a spus că nu contează atâta timp cât voi renunţa la job-ul meu. El spune că ăsta ar fi cel mai mare cadou de nuntă pe care i l-aş putea face şi că se gândeşte serios să amânăm nunta până când mă voi convinge şi eu că el are dreptate şi că nu e bine pentru mine să mai fiu în preajma acelui coleg.

Sincer, începe să mă îngrijoreze această obsesie a lui şi nu ştiu de ce să mă tem mai mult: de faptul că o să-l pierd pe omul pe care-l iubesc şi cu care mă vedeam întemeind o familie până la moarte sau de faptul că m-aş putea mărita cu un individ bolnav psihic. Pentru că gelozia asta maladivă clar e o boală. Nu ştiu cum să procedez.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.