Esca, încă afectată de scandalul "butonul": Nu i-a iertat pe Huidu și Găinușă!

"E ca şi cum eu te-am prins pe tine la baie făcând pipi înainte să intri în jurnal şi am dat pe post", a spus vedeta despre celebra înregistrare.

Andreea Esca apreciază că gestul "cârcotaşilor", care au difuzat îregistrarea în care ea a scăpat o înjurătură, în timp ce aștepta să intre în emisie, a fost "un exemplu de necolegialitate".

Prezentatoarea știrilor Pro TV nu i-a iertat nici acum pe Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă. "Atunci m-a deranjat faptul că gluma lor a fost un exemplu de necolegialitate şi că bucăţica de material era din afara programului. E ca şi cum eu te-am prins pe tine la baie făcând pipi înainte să intri în jurnal şi am dat pe post", a spus Esca.

"Dacă dai din timpul jurnalului, cum dă despre toată lumea, că ai greşit, că te-ai înecat, e OK, dar când dai din viaţa mea personală, că n-ai de unde altundeva să dai, că nu găseşti altceva, mă deranjează.

Atunci eram şi însărcinată cu Alexia, în cinci luni, şi am perceput gluma foarte rău", a explicat vedeta Pro TV într-un interviu acordat ziarului Adevărul.


Prezentatoarea a declarat că nu a aflat cum a ajuns caseta la "cârcotaşi", dar este de părere că a fost o întâmplare. "Nu ştiu şi nici nu mă interesează. Nu cred în scenarii, că a dat-o cineva, chiar cred că a fost o întâmplare, că o fi scăpat pe cablu şi a ajuns la ei. Nu cred că a făcut-o cineva în mod intenţionat.

Sincer. Şi asta a rămas la fel ca şi cea cu salariul: într-un fel m-am remarcat şi eu cu glumele", a spus ea.

Andreea Esca și-a obișnuit fanii cu păreri tranșante și imagini inedite despre activitatea ei. Cu excepția salariului său, despre care toată lumea "știe" că este uriaș și despre care care ea spune că a devenit o legendă, vedeta Pro TV își ține la curent fanii cu ceea ce se întâmplă în viața ei.

Miercuri, ea s-a plâns pe Facebook, mai în glumă, mai în serios, despre condițiile grele de lucru.

"Poa' să ningă, poa' să plouă ... eu mă duc la Pilates:-)! O zi reuşită vă doresc. Ne vedem pe seară... când dumneavoastră o să staţi pe o canapea, acoperiţi cu o pătură călduroasă (sper) şi eu tot în frig:-). Deoarece la mine în studio e frig tot anul...  Dar numai aşa ne place. Mie şi aparatelor din jurul meu... Cum zic cameramanii simpatici ai ştirilor: "suntem ca la raionul de carne de la METRO:-)"!", a scris Andreea Esca pe site-ul de socializare.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
28 Noiembrie 2013