7 femei celebre care nu și-au făcut operații estetice: Merită tot respectul!

Multe vedete consideră că e mai bine să-ți accepți vârsta, cu toate ridurile ei. Aceste femei celebre au evitat operațiile estetice.

Se spune că industria divertismentului și cea cosmetică merg în mână. Și nu este greșit. În fond, multe vedete care urmează o serie de standarde de frumusețe care deseori sunt departe de adevăr și pentru a se încadra în ele recurg la operații estetice.

Dar în ciuda presiunii constante a Hollywood-ului de a arăta mai tinere, multe staruri cred că este mai bine să-ți accepți ridurile și să te menții în formă prin metode naturale, fără intervenții artificiale.

Bright Side ne dă exemplul unor femei celebre care au refuzat să aleagă calea facilă a operațiilor estetice, respectându-și frumusețea naturală. Iată cum arătau în tinerețe și la un anumit moment din viața lor, după trecerea anilor!

Winona Ryder - la 19 și la 47 de ani

Actrița e mulțumită de modul în care arată și nu a simțit niciodată nevoia de a-și modifica trăsăturile fizice. Ea recunoaște că există o presiune în industria divertismentului care te împinge spre operațiile estetice, dar preferă să arate așa cum este.

Tina Fey - la 34 și la 49 de ani

Actrița și scenarista spune că îi place cum se schimbă trăsăturile sale fizice pe măsură ce înaintează în vârstă, deși admite că este puțin confuză în privința tendinței de a elimina orice semn al îmbătrânirii. Tina nu vrea să folosească Botox și încearcă să se mențină în formă în mod natural.

Brigitte Bardot - la 38 și la 73 de ani

Fosta emblemă a modei franțuzești, Brigitte Bardot a spus mereu "nu" operațiilor estetice, asumându-și astfel încheierea carierei de actriță în 1973. De mai multe decenii ea se dedică protejării animalelor, iar la 86 de ani se declară mulțumită că acestea sunt tratate cu mai mult respect decât în trecut.

Rachel Hunter - la 30 și la 50 de ani

Deși a fost model și a apărut în cele mai importante reviste de modă, Hunter a mărturisit că se îngrozește când își vede fotografiile. De aceea preferă un look natural, fără machiaj, și mai ales fără intervenții plastice. Percepția actriței asupra aspectului său fizic s-a schimbat după ce a început filmările pentru serialul "Rachel Hunter’s Tour of Beauty". "După ce am parcurs această aventură și am cunoscut alte culturi, am scăpat de ideea aceea superficială despre frumusețe. Ideile noastre despre frumusețe sunt vechi și trebuie zdruncinate. Nu avem deloc acceptare de sine", a declarat Rachel Hunter într-un interviu publicat de Daily Mail.

Pink - la 23 și la 40 de ani

Cântăreața este o adversară declarată a operațiilor estetice și se simte împăcată cu transformarea prin care trece odată cu înaintarea în vârstă. Într-o postare emoționantă pe Twitter, ea și-a transmis un mesaj plin de semnificații pe care să-l citească mai târziu, peste ani: "Dragă eu, îmbătrânești. Îți văd ridurile. În special când zâmbești. Nasul tău devine mai mare. Arăți și te simți ciudat pe măsură ce te obișnuiești cu această nouă realitate. Dar nasul tău arată precum copiii tăi, iar fața ți se încrețește pentru că zâmbești."

Jennifer Aniston - la 29 și la 51 de ani

Vedeta din "Friends" este de acord cu alte vedete în privința presiunii care există pentru ascunderea semnelor îmbătrânirii. Aniston a declarat că nu a recurs la injecții faciale sau la operații estetice pentru că există alte lucruri pe care femeile le pot face pentru a arăta tinere și frumoase. Ea a menționat hidratarea, masajele faciale și cremele.

În plus, actrița crede că moda ar trebui să-și schimbe standardele de frumusețe pentru a include figuri de toate vârstele, nu doar femei care arată perfect la 20 de ani.

Julia Roberts - la 31 și la 52 de ani

Are unul dintre cele mai cuceritoare zâmbete de la Hollywood, așa că de ce ar mai avea nevoie Julia Roberts de operații estetice? "Copiii mei trebuie să știe când sunt supărată, când sunt fericită și când sunt derutată. Chipul tău spune o poveste și aceasta n-ar trebui să fie una a drumului tău spre cabinetul doctorului", a explicat Roberts într-un interviu publicat de People după ce a devenit imaginea casei franceze de parfumuri și produse cosmetice Lancome.