Aventura vieţii: o raţă şi bobocii ei trec o autostradă cu 6 benzi

O înregistrare video inedită, surprinsă pe o autostradă din Toronto (Canada) a devenit virală în numai două zile de la publicarea pe internet. Într-o după-amiază călduroasă, o raţă şi bobocii ei au plecat la o plimbare, care s-a dovedit a fi însă aventura vieţii lor.

Curajoasa raţă şi-a luat bobocii şi a pornit la drum, în încercarea de a traversa o autostradă cu şase benzi.

La un moment dat, bobocii au fost la un pas de a fi striviţi de roţile unui automobil, relatează Mediafax.

Înregistrarea, care te ţine cu sufletul la gură, este efectuată cu o cameră aflată într-un elicopter, al cărui echipaj a urmărit cu interes "cursa morţii", pentru a-i vedea finalul.

Foto: Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
6 Septembrie 2012