Restricţiile consumului de alcool în lumea arabă

Emiratele sunt considerate a avea o viziune deschisă şi politici permisive în ceea ce priveşte consumul de băuturi alcoolice. Dar, evident, lista de restricţii este lungă. Singurele locuri

Emiratele sunt considerate a avea o viziune deschisă şi politici permisive în ceea ce priveşte consumul de băuturi alcoolice. Dar, evident, lista de restricţii este lungă.

Singurele locuri unde poţi să bei un pahar de vin, o bere sau cocktail sunt barurile şi restaurantele marilor lanţuri hoteliere. Daca ai până în 30 de ani, de fiecare dată la intrare ţi se cere actul de identitate, fără excepţie. Licenţa de a vinde alcool se obţine greu şi se pierde repede, autorităţile controlează des aceste localuri aşa că nimeni nu riscă să servească tineri sub 21 de ani.

Preţurile sunt piperate, media unei beri sau a unui pahar mic de vin este de 45 de lei, la care se adaugă 10% taxă de servicii şi 6% taxă de turism.

Şi cu toate astea, pub-urile sunt mereu pline. Fetele sunt mai norocoase: în fiecare zi sunt două sau trei baruri care organizează „seara fetelor”, adică două-trei ore în care reprezentantele sexului feminin pot să bea gratis anumite băuturi alcoolice. Aşa că în cele mai multe cazuri „ladies night” este soluţia perfectă pentru a ieşi în oraş şi a face economi în acelaşi timp.

Magazinele care vând exculsiv băuturi alcoolice sunt puţine şi servesc doar pe bază de licenţă, aşa numitul „liquor licence”. Pentru a-l obţine, rezidenţii au nevoie de un certificat de la ambasadă prin care să-şi dovedească religia (că nu sunt musulmani), o scrisoare de la angajator prin care acesta nu se împotriveşte, dar şi dovada salariului, copie după contractul de muncă, şi în cazul femeilor căsătorite o scrisoare de la soţ prin care acesta să nu aibă obiecţii.

La toate acestea se adaugă şi altă hârţogăraie şi se plăteşte o taxă de 20% din valoarea licenţei.  Lunar, valoarea băuturilor cumpărate nu trebuie să depăşească 20% din salariu, iar vânzătorul scrie în carnet data şi lista cumpărăturilor făcute.

Dar, ca peste tot, există şi excepţii: două-trei magazine care vând şi fără licenţă. În spatele unei firme luminoase şi geamuri fumuri, pe lângă care ai putea trece luni de zile fără să bănuieşti ce se ascunde  acolo, „supermarketul” e ca turnul babel: adună arabi în port tradiţional – mulţi îşi trimit şoferii să facă cumpărături -, indieni, filipinezi, europeni.

Dacă în cazul unora mai auzi de la vânzător întrebarea „licence”, pentru europeni este simplu; mai ales în cazul blondelor care oricum sunt rusoaice şi nu ştiu engleză. Tocmai de aceea vânzărul nu întreabă nimic, iar preţul final ţi-l arată pe calculator. La ieşire, cu o pungă neagră opacă ascunsă bine într-o geantă supradimensionată, lumea îţi zâmbeşte complice.

aisha