7 cadouri de Crăciun pe care nicio femeie nu le-ar refuza

24 Decembrie 2016
Fie că eşti în căutarea unui cadou pentru mama, fie că trebuie să iei ceva pentru sora ta sau o pentru o prietenă, această sarcină ar trebui să fie una plăcută.

Bright Side are câteva propuneri care te vor ajuta să te orientezi mai uşor şi să nu dai greş.

Lampă cu ultraviolete pentru unghii

Încă o sticluţă de ojă? Şi poţi să ştii sigur că e culoarea ei preferată? Sigur va fi mai încântată de o lampă UV pentru uscarea lacului.

Accesorii pentru îngrijirea părului

Întotdeauna e dificil să ştii ce produse pentru îngrijirea părului foloseşte o femeie. Multe preferă să şi le aleagă singure, aşa că mai bine îi iei un accesoriu care îi va fi de folos mult timp, de pildă o placă pentru îndreptarea părului sau un uscător.

Baterie externă

Telefonul consumă mai repede energia în zilele friguroase de iarnă. În locul unei carcase, i-ar fi mai de folos un acumulator extern, care va prelungi autonomia aparatului.

O cratiţă? Bine, dar să fie una specială!

Dacă îi place să gătească şi nimeni nu face mâncarea mai gustoasă ca ea, arată-i că îi preţuieşti priceperea cu un dar deosebit, nu cu o tigaie obişnuită. Va fi încântată să primească o cratiţă sau o oală  dacă acestea au forme deosebite şi aduc culoare în bucătăria ei.

Un altfel de magnet

O agendă sau un stilou e un cadou banal. Dar un magnet de frigider pe care poate nota diverse lucruri va fi apreciat de orice femeie.

Un kit de spa

Un pachet de produse de îngrijire este o idee mai potrivită decât un set de lenjerie sau vreo pătură, fiindcă nu ştii dacă se potrivesc cu ce are în casă. Orice femeie apreciază momentele de relaxare după o săptămână grea.

Voucher sau card cadou

Banii sunt utili, nimeni nu zice nu, dar sunt întotdeauna ultima soluţie - e ca şi cum ai spune că n-ai fost în stare să-i cumperi ceva cu ei. Dacă se întâmplă să nu ai timp sau idei pentru un cadou pe care să i-l dăruieşti din toată inima, atunci investeşte suma alocată într-un voucher sau card cadou. Îi va prinde bine şi îl va folosi aşa cum crede ea de cuviinţă.