Cred că mă iubeşte. Ne întâlnim de-o săptămână şi m-am hotărât să fac dragoste cu el. Nu e bărbatul visurilor mele, dar nici eu nu mai am douăzeci de ani. Am trecut de 30.
Nu sunt încă hotărâtă dacă să-i povestesc despre ”foşti”. Sunt sigură c-o să mă întrebe. Toţi m-au întrebat până acum, parcă sunt nebuni.
N-o să dau prea multe detalii, o să mai reduc numărul, dar despre căsnicia mea ratată ce s-a întins pe o perioadă de cinci ani va trebui, cumva, să-i povestesc. Dar ce ton ar trebui să aleg? Să fie unul detaşat, să-i dau senzaţia că nu a fost nimic important, că el e marea mea dragoste sau unul serios în care să-i povestesc despre traumele acestei experienţe? Pare un tip inteligent şi nu vreau să mă ia drept tâmpită.
Ar fi mai bine să fiu sinceră, dar nici sinceră până la capăt. Aşa, pe la jumate. Cum aş putea să-i spun că fostul meu soţ a fost şi marea mea dragoste. Că, şi acum, m-aş întoarce la el dacă m-ar chema, dar ştiu că n-o s-o mai facă niciodată. Nu-i place să fie căsătorit, să-şi asume responsabilităţi, nu vrea copii, vrea doar să zboare din floare în floare şi ale naibii flori, nu se veştejesc niciodată, tot timpul apare una nouă, alt parfum, altă tulpină, altă culoare.
Poveste adevărată. Nesiguranţa unei femei de 30 de ani care a trecut de prima întâlnire
Dragele mele, treaba asta cu relaţiile devine tot mai complicată. Când aveam 18 ani, mergeam la petrecere, mă sărutam cu un coleg de clasă toată noaptea şi a doua zi nici nu-l mai băgam în seamă
De Irina