3 secrete pentru a munci de acasă

Să stai fără şefi, să lucrezi îmbrăcată în pijamale, să te trezeşti la ce oră vrei, să-ţi faci singură programul... Adică să nu te mai duci la birou, ci să stai acasă şi să-ţi faci treaba pentru care eşti plătită.
Să stai fără şefi, să lucrezi îmbrăcată în pijamale, să te trezeşti la ce oră vrei, să-ţi faci singură programul... Adică să nu te mai duci la birou, ci să stai acasă şi să-ţi faci treaba pentru care eşti plătită.

Sună frumos, însă înainte de a te bucura de posibilitatea de a avea un astfel de job, gândeşte-te bine dacă vrei să-l accepţi. Practic, trebuie să-ţi răspunzi la întrebarea „chiar sunt pregătită pentru aşa ceva?”. Iată trei aspecte pe care trebuie să le iei în calcul atunci când vrei să ai mult visatul job de acasă.

Întreruperi dese, musafiri greu de refuzat


Pentru că vei fi acasă, chiar dacă tu ai de lucru, prietenii tăi sau chiar membrii familiei tale s-ar putea să înţeleagă mai greu că te deranjează cu vizitele sau chiar cu simple întrebări. Întreruperile dese îţi vor scădea productivitatea, iar la finalul zilei te vei trezi că nu ai făcut mare lucru pentru job.
De aceea, este indicat să explici celor dragi, inclusiv copiilor, că într-un anumit interval de timp (în fiecare zi poate să fie altul - aici ai toată libertatea!) nu trebuie să te deranjeze. Evident, cu excepţia urgenţelor!

Iar cu musafirii va fi mai simplu de procedat: le explici că eşti „la serviciu”, chiar dacă fizic eşti acasă. Cu alte cuvinte le spui „am treabă!”.

Tentaţii mari: Messengerul, frigiderul şi televizorul


„În cazul celor care lucrează de acasă, există pericolul izolării. Grupul de prieteni se menţine mai greu. Trebuie să-ţi propui să faci asta, să ţii legătura cu ei, pentru a nu te izola”, spune Vivien Untaru, general manager la compania de resurse umane VON Consulting, din Bucureşti.

Însă, atenţie! Tentaţia de a sta la o mică discuţie on-line e destul de mare.
N-ar fi nicio problemă, însă totul trebuie să aibă o măsură.
Tot cu mare atenţie trebuie tratată tentaţia frigiderului. „Am observat că persoanele care lucrează mai mult de acasă au obiceiul ca, de câte ori ajung în bucătărie, să-şi mai facă un sandwich”, atrage atenţia Vivien Untaru.

La fel de periculoasă este şi tentaţia televizorului. „Îmi spuneam că trebuie să fiu la curent cu ce se mai întâmplă pe lumea asta, mai ales că lucrez la o revistă. Însă peste două ore mă trezeam că mă uit la Columbo”, povesteşte Ana Maria Vlad, din Iaşi. Ea spune că şi-a făcut un program strict, pe care se străduie să-l respecte. Altfel, adaugă ea, n-ar fi în stare să termine textele pe care le are de scris până la termenul-limită de predare.

Fă un pic de sport!


Chiar dacă „înainte”, când aveai o slujbă „normală”, nu te duceai la sală şi nici nu fugeai prin parc, acum e indicat să faci puţin sport. Lipsa exerciţiului fizic se va observa foarte repede şi se va concretiza în kilograme în plus.
Atunci când trebuie să ajungi la birou, vrei, nu vrei, faci ceva mişcare mergând până acolo. Dacă ai un job de acasă trebuie să fii foarte disciplinată şi să-ţi propui să faci mişcare”, spune Vivien Untaru.

Specialista consideră că reuşita în munca de acasă constă în disciplină: „Ca să te poţi bucura din plin de lucrul de acasă trebuie să-ţi faci un program de lucru care să lase loc pentru viaţa privată, exerciţii în aer liber şi mese regulate”.

Dacă disciplina va fi respectată, te vei putea bucura de toate avantajele unui loc de munca de acasă: program aşa cum vrei tu, şedinţe inexistente, prezenţa alături de cei dragi. O astfel de slujbă, spun specialiştii, este ideală pentru mamele care-şi doresc să desfăşoare o activitate, dar în acelaşi timp vor să petreacă mai mult timp cu copiii, în special în primii ani de viaţă.