Opt mame își prezintă băieții buni de însurătoare luni, 12 februarie, în reality show-ul Mă însoară mama!

Reality show-ul Mă însoară mama! debutează luni, 12 februarie, de la ora 20:30, la PRO TV. Opt băieți gata de însurătoare, ajutați de mamele lor, intră în cea mai palpitantă experiență a vieții lor: drumul spre altar. Gata să-și schimbe statutul social, băieții sunt nerăbători să cunoască fetele care s-au înscris în emisiune pentru ei, dar și să vadă la ce provocări îi va supune Cove pentru a le testa sinceritatea.
În primul episod, mamele vor scoate în evidență toate calitățile copiilor lor și ne vor explica de ce aceștia sunt varianta ideală pentru titlul de bărbatul perfect: ”Cred că băiatul meu merită să fie luat de soț de orice fată, pentru că este un băiat tandru, calm și iubăreț!”, a spus mama unuia dintre aceștia. Când a fost nevoită să descrie cum ar trebui să arate nora ideală, lucrurile s-au complicat, pentru că mama își dorește o fată care ”să îi ofere dragostea pe care noi nu i-am oferit-o de mic copil, să fie gospodină și liniștită”.
În schimb, băiatul vrea ”o femeie rebelă, care să mă scoată din monotonie.”.

”O să vedeți opt cupluri mamă-fiu aparte, din medii diferite, cu păreri contradictorii, din toate colțurile țării. Mamele sunt exigente și vor ca fetele să fie într-un fel, să fie frumoase, dar nu prea operate, să facă și treabă în casă, dar să fie și sincere cu băieții lor.”, a spus Cove despre ceea ce vor vedea telespectatorii luni seară la PRO TV.