4 riscuri la care te supui dacă stomatologul îţi greşeşte implantul dentar

După aproape 50 de ani de la prima operaţie de implant dentar, statisticile demonstrează că încă există o rată de 2 - 5% la nivel mondial a eşecului acestui tratament. Retratamentul este dificil, presupune costuri mai mari şi perioada lungă de refacere.

Peste 500.000 de pacienţi din SUA se bucură anual de avantajele implantului dentar, însă procentele arată că între 10.000 şi 25.000 dintre aceste persoane suferă un eşec al intervenţiei.

2 - 5% risc de eşec al implantului dentar


După aproape 50 de ani de la prima operaţie de implant dentar, statisticile demonstrează că încă există o rată de 2 - 5% la nivel mondial a eşecului acestui tratament. Retratamentul este dificil, presupune costuri mai mari şi perioada lungă de refacere.

O operaţie de implant dentar poate fi considerat un succes când depăşeşte perioada de 1 an.
De asemenea, eşecurile sunt fie premature, în cursul primelor 2 luni, fie târzii, până la 1 an. Garanţia oferită pacientului este atât pentru mine ca medic, cât şi pentru pacient, dovada siguranţei unui tratament reuşit
.”, susţine Dr. Dragoş Calangiu, medic specialist implantolog la DENT ESTET.

Primele 6 cauze ale eşecului


Factorii cel mai des întâlniţi atunci când implantul este un eşec sunt insuficienta experienţă a medicului implantolog, calitatea inferioară a materialelor, procesul de diagnosticare incomplet, încărcarea timpurie a lucrării protetice, sterilizarea precară şi mobilitatea implantului.

Plasarea implanturilor este un proces sofisticat, care necesită îndemânare bună şi un tratament atent de catre stomatologi.
Orice neglijenţă din partea dentistului s-ar putea dovedi costisitoare pentru pacient.

Pentru a economisi timp şi bani, unii medici stomatologi elimină analizele necesare de sânge şi utilizează doar radiografia 2D în loc de radiografia panoramică - 3D. De asemenea, alegerea unor materiale inferioare calitativ pun în pericol sănătatea pacientului.

Efectele negative ale eşecului unui implant dentar


1. „Paralizie parţială” - leziunea nervilor. Dacă implantul este inserat lângă sau chiar în nervi, pacientul poate suferi o desensibilizare a unei părţi a gurii, tradusă prin amorţirea permanentă.
Unele cazuri rămân netratabile, efectele fiind permanente.

2. Ţesuturi lezate sau distruse. Procedura de implant dentar poate provoca leziuni şi/sau deteriorări ale ţesuturilor, ceea ce duce la inflamaţie temporară. Dacă după câteva zile aceasta nu trece, trebuie urgent consultat medicul dentist implantolog. În cel mai rău caz, implantul este scos, fiind necesare intervenţii de adjuvare care pot dura câteva luni.

3. Pierderea implantului dentar. Mobilitatea implantului (când se mişcă) este rezultatul inserării necorespunzatoare sau lipsa acceptării de către organism. Dacă este cazul, înlocuirea implantului dentar ar trebui să fie făcut cât mai curând posibil.
Locul unde a fost inserat implantul suportă un retratament. Retratamentul presupune costuri de aproximativ 2.500 euro/implant.

4. Afectarea sinusurilor. Operaţia de inserare poate afecta, de asemenea, sinusurile când lungimea implantului inserat este prea mare. Uneori, implantul se retrage, recuperarea durează câteva luni, iar apoi medicul dentist decide dacă se mai poate reinsera un nou implant.