Am lăsat dorul la dospit

Prima imagine care îmi vine în minte, de fiecare dată când mă gândesc la ea, e cu ea venind dinspre corlată, de la vatră, cu o pâine rotundă și mare, cât roate de căruță, sub braț. Atunci se punea masa.

Acela era momentul în care știam că ne putem pune la masă, deși păzeam pâinea de la momentul -1.

 

Te pomeneai cu ea că ridica ochii spre cer: ”Nu ne ajunge pâinea! Hai să frământ!”, apoi pleca ”la vatră”. Acolo avea hambarul cu făină și mălai, ciurel și căpistere pentru fiecare în parte. Agățată la aer, afară, sub șopru, ținea coșnița cu turte.

Le punea să se înmoaie cât ea cernea făina. Mă uitam hipnotizată la mâinile ei cu vene proeminente cum aruncau de la una la alta ciurelul ”ăl bun” - cel pentru făină. Făcea o grămadă într-un capăt al căpisterii, apoi se apuca de aluat. 

 

 

 

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
MAI MULT DESPRE: bunici, dor, ziua dorului, mama lui victor, pâine în țest

Citeste mai mult