Frumusețea ta: Cum să ai un fund bombat și fără celulită

Un studiu apărut în urmă cu ceva timp arată faptul că bărbaţilor le plac femeile cu fundul mare şi ferm a la Jennifer Lopez. Se pare că motivul este unul cât se poate de simplu: un posterior bombat și ferm este un semn al capacităţii de reproducere.

Un studiu apărut în urmă cu ceva timp arată faptul că bărbaţilor le plac femeile cu fundul mare şi ferm a la Jennifer Lopez. Se pare că motivul este unul cât se poate de simplu: un posterior bombat și ferm este un semn al capacităţii de reproducere.

Dar ce faci dacă nu ai avut norocul să te naști cu un fund perfect? Nimic mai simpu. Apelezi la mici trucuri care te ajută să ai un posterior perfect.

Dietă pentru un fund apetisant

Chiar dacă ți se pare ciudat, carbohidrații sunt cei care te ajută să ai un fund apetisant. De aceea, este recomandat să incluzi în alimentația ta cerealele integrale şi pastele din făină integrală consumate în cantităţi moderate. Un principiu pe care trebuie să-l respecţi atunci când vrei să consumi carbohidraţi şi să scapi de grăsimea de pe fund este acela de a limita aportul de grăsimi, în special cele saturate care se găsesc în orice produs de origine animală. Meniul tău într-o zi trebuie să conţină 275 de grame de carbohidraţi, 150 grame de proteine şi 34 grame de grăsimi.

Nicio zi fără masaj anticelulitic

Un fund sexy este un fund lipsit de celulită. Iar pe lângă sport și alimentație ai nevoie și de masaj anticelulitic dacă vrei un posterior perfect. Primul pas este să hidratezi bine zona cu o loţiune emolientă (care să conţină cofeină, deci specială pentru topirea celulitei), astfel încât mâinile tale să alunece mai uşor.

Începe apoi să presezi cu putere în punctul cel mai jos al regiunii afectate şi să împingi degetele în sus. Masează cu mişcari lascive şi apăsate, de parcă ai vrea să menţii presiunea pe loc cu buricul degetelor, când ele continuă să alunece pe pielea ta.

Alternează mişcările de la un contact apăsat prelungit, la stimulări circulare, crescând progresiv forţa pe care o exerciţi. Foloseşte-te de degete, pumnii strânşi şi palme pentru a-ţi frământa cât mai bine pielea. Prinde porţiuni groase între degetul mare şi cel arătător şi freacă, atât cât rezişti.

Continuă cu ciupituri blânde, scurte şi dese, rapide, pe toată zona acoperită de celulită, până simţi multe înţepături ca de ace la nivelul dermei. Încearcă să nu agresezi ţesutul, scopul tău este să intensifici circulaţia sângelui în regiune, nu să îţi lezezi vasele sanguine. Când te pregăteşti să închei masajul anticelulitic, relaxează-ţi pielea cu câteva mişcări gentile, ca şi cum te-ai mângâia prelung.

Duşurile alternante

O altă metodă eficientă pentru a scăpa de celulită sunt dușurile alternante cu apă fierbinte şi rece, numite şi duşuri scoţiene. Ai grijă ca de fiecare dată să închei cu jetul de apă rece, care stimulează intens circulaţia.

Exerciții eficiente

Dacă visezi să ai un posterior sexy cu care să-l înnebunești pe iubitul tău, exercițiile fizice sunt cel mai bun aliat. Programul conceput pentru musculatura posteriorului îţi oferă acea formă bombată şi sexy la care visezi şi te scapă de nesuferita celulită. Găseşti AICI un set de exerciţii care te ajută să-ţi remodelezi fesele şi să ai un fund perfect.