Cele mai importante 5 tunsori în tendințe pentru 2021

Tunsoarea care îți place cel mai mult și ți se potrivește cel mai bine nu trebuie neapărat să fie în tendințe. Dar dacă vrei o schimbare de look și nu știi ce să alegi, descoperă unele dintre cele mai importante trenduri ale anului.

Citește și: Cele mai frumoase tunsori bob cu vârfuri drepte. 60 de idei pentru un nou look

Bretonul gros

Deși bretonul cortină a avut parte de momentul său de glorie în perioada de carantină, în 2021 vom vedea tot mai des bretonul gros, cu vârfuri drepte. Nu este la fel de ușor de întreținut precum un breton pe o parte sau unul cortină, dar tocmai speranța că vom putea merge oricând dorim la salon ne-ar putea determina să alegem un astfel de look.

Tunsori cu vârfuri drepte

Cunoscute drept tunsori „blunt”, tunsorile cu vârfuri drepte se mențin în tendințe de ani buni și nu par să lipsească nici anul acesta. Fie că este vorba de un bob scurt, o tunsoare bob sau părul lung cu vârfuri perfect drepte, hairstiliștii citați de Refinery29 sunt de părere că acest stil va domina 2021.

Tunsorile shag

Stilul „shaggy”, inspirat de moda anilor '80, a început să se facă remarcat încă de anul trecut, iar în 2021 va crește și mai mult în popularitate. Este o tunsoare ideală pentru părul creț, dar arată la fel de bine și în cazul părului drept. Șuvițele inegale și cu vârfuri filate oferă mai mult volum chiar și părului fin.

Tunsorile pixie

Tunsorile scurte, de tip pixie, sunt de asemenea în tendințe anul acesta. Se numără printre stilurile clasice care nu se demodează, însă popularitatea lor a crescut tot mai mult în perioada de pandemie. Tunsoarea emblematică purtată de Halle Berry la începutul anilor 2000 este etalonul în cazul părului ondulat sau creț. Este un stil șic și simplu, foarte simplu de întreținut.

Păr lung cu șuvițe care încadrează chipul

Dacă îți place părul tău lung și nu vrei să renunți la el, poți opta pentru câteva șuvițe în scări care să-ți încadreze perfect chipul. „Foarte multe femei și-au lăsat părul să crească în perioada de carantină și sunt surprinse de cât a crescut și cât de sănătos este părul lor. Șuvițele care încadrează chipul reprezintă o modalitate grozavă de a-i adăuga un plus de personalitate părului lung și de a-i oferi o formă”, declară hairstilistul Alex Brown pentru Refinery29.
MAI MULT DESPRE: frumusete, tendinte, tunsori