Intr-o relatie de dragoste, afectiunea se manifesta diferit, din punct de vedere al intensitatii: la inceput exista nevoia de "contopire" cu partenerul, faza cand totul este minunat, partenerii au senzatia ca sunt intr-o uniune perfecta. Apoi urmeaza faza de usoara separare, in care fiecare partener revine treptat la forma de dinaintea relatiei.
Aceasta faza nu mai este la fel de fermecatoare, pentru ca partenerii incep sa perceapa diferentele dintre ei, divergentele la nivel de caracter, atitudine sau principii, care pot solidifica cuplul (in special la cei care nu pot trai cu o copie a propriei persoane) sau il pot eroda (deoarece neintelegerile sunt percepute ca un "capat de tara", ca o rupere definitiva a tot ce unea cuplul anterior).
Oare in ce moment putem spune ca relatia pe care o avem, in care suntem implicati, nu mai este ca la inceput sau nu a fost niciodata ce ne-am dorit cu adevarat? Putem vorbi despre relatii care au ajuns sa esueze dupa o anumita perioada si despre relatii al caror final nefericit a fost predefinit inca de la inceput, insa li s-a mai dat o sansa.
Situatia devine problematica cand alegem in mod constant relatii in care stim ca, la un moment dat, vom suferi din nou. Traseul relatiei este prevestit de anumite gesturi, cuvinte sau atitudini, care pot declansa o perceptie negativa a sinelui, o devalorizare a celuilalt partener.
De fiecare data cand se intampla sa trecem prin prapastia suferintei, in urma unei relatii nereusite sau apropiata de esec, ni se contureaza aceleasi intrebari: "Oare ce s-a intamplat de am ajuns exact in locul pe care mi l-as fi dorit cel mai putin? Am incercat sa nu mai sufar, sa nu mai ma chinui si, in final, am reusit exact opusul. Cu ce am gresit, oare de ce nu am putut vedea de la inceput cum este el? De ce a trebuit, din nou, sa traiesc aceeasi senzatie de deja-vu pentru a realiza ca ma indrept catre acelasi deznodamant?
De ce imi este atat de greu sa pun capat unei relatii in care nu ma mai regasesc, care nu ma mai reprezinta? Se intampla ceva cu mine de atrag numai astfel de barbati care ma fac sa sufar?"
Aceste intrebari au drept raspuns o stima de sine scazuta, o certitudine "inconstienta" ca nu meriti o relatie mai buna, in care sa traiesti multumirea si fericirea...
A nu avea incredere ca meriti o relatie buna, ca nu meriti sa iti fie bine devine un automatism care se declanseaza de fiecare data cand traiesti o poveste de dragoste. Aceasta certitudine te determina sa intri in relatii fara continuari fericite.
Aceste idei si ganduri s-au creat inca din copilarie, cand cineva apropiat (parinte sau bunic) a acordat prioritate altor persoane, a investit mai mult in altcineva decat in tine; cand nu te-au validat suficient ca persoana capabila, nu ti-au intarit increderea in propriile forte, ci mai degraba te-au devalorizat, te-au ignorat, astfel ca mai tarziu s-a inchegat o certitudine ca lucrurile nu pot sta decat asa: nu esti o persoana importanta, nu meriti ceea ce pentru altii este foarte firesc, confirmandu-ti, astfel, atitudinea tuturor celor care nu au crezut in tine.
Motivul pentru care nu poti pune capat relatiei nesatisfacatoare, nu poti cauta ceva mult mai bun pentru tine, este pentru ca, in mod inconstient, te-ai simtit vinovata pentru binele pe care l-ai trait, ca si cum nu ai avea dreptul sa "inseli" asteptarile celor care nu au increzut in tine inca dintr-o perioada frageda a copilariei.
Pentru a iesi din aceasta "bula a vinovatiei" este nevoie sa afli motivele pentru care te simti in acest fel, pentru a ajuta deblocarea unui model de gandire si simtire neadecvat. Cel mai comod este sa pui in aplicare un model de reactie, comportament cunoscut (pe care l-ai vazut, l-ai invatat), decat sa dezvolti unul nou, mai adaptativ situatiei prezente.
Un articol de Cristina Dinu, psihoterapeut de orientare psihanalitica