Intr-o relatie de dragoste, despartirea este, de cele mai multe ori, lucrul cel mai dureros care ti se poate intampla. Oricat de puternica ai fi, aceasta ruptura te-ar putea dobori intr-o clipa.
Uneori nici cele mai "inovatoare" trucuri nu pot ajuta sa ti-l scoti din minte pe cel ce il iubesti, cel care inca mai este, in mintea ta, alesul.
De exemplu, o prietena de-a mea, Maria, a avut o relatie timp de doi ani, sa ii zicem "mai tumultoasa", cu un barbat pe care il iubea asa cum era el, si cu bune, dar si cu mai multe rele. Dupa ce ea decis sa se desparta pentru ca ii facea prea mult rau relatia, i-a fost si mai greu sa renunte la el... A incercat mai multe metode prin care sa scape de sentimentele de dragoste pe care le simtea fata de el, de imaginea lui, de absolut tot ce tinea de el. Pentru a depasi aceasta situatie, a inceput sa iasa cu alti barbati, dar de fiecare data nu reusea sa si-l scoata din minte pe el si ii parea din ce in ce mai rau ca a rupt relatia cu el, chiar daca era un barbat cu mai multe defecte decat calitati...
In cele din urma, dupa vreo doi ani de la despartire, a inceput o relatie cu un barbat care stia cum sa se comporte cu o femeie, o aprecia si se intelegeau bine. Dar nici pana acum nu a renuntat la el, cel care i-a frant inima de atatea ori, nici dupa atat timp inima ei nu s-a vindecat. Imi spune mereu ca nu stie daca va putea vreodata sa renunte la el, pentru ca mereu va ocupa un loc in inima ei, chiar daca nu vor mai fi vreodata impreuna.
Este foarte greu sa renunti la sentimentele de dragoste pe care le simti fata de o anumita persoana. Sa zici "Gata! Pana aici! Pun punct si o iau de la capt!" poate fi usor, dar pana a pune in practica iti poate lua ceva timp, poate o eternitate. Oricat de dificil ar fi sa depasesti situatia, iti trebuie o vointa de fier si sa crezi ca fericirea exista si pentru tine!
Noi, femeile, ne simtim uneori dependente de cel pe care il iubim, chiar daca suntem ranite de mii de ori. Avem o slabiciune fata de cel care ne face rau si, poate "scenele" dintre parintii nostri, la care am fost martori in copilarie, ne-au facut sa credem ca asa este normal intr-un cuplu: femeia trebuie sa se supuna mereu barbatului, poate fi umilita, injosita de acesta, etc.
"Poate asta este crucea care mi-a fost data sa o port", "Stiu ca este alcoolic, dar nu pot sa imi imaginez viata fara el", "Poate chiar merit uneori sa mai primesc o palma", "Stiu ca ma insala, dar nu pot renunta la el", "Copilul meu nu poate creste fara tata"... sunt mii astfel de replici pe care le auzim cu totii, uneori ne ingrozim de situatii si cat pot sa suporte unele femei pentru ca iubesc. In astfel de cazuri, o dragoste "bolnava" si dureroasa, greu de suportat, dar la care nu cred si poate nu vor sa renunte.
Si pana la urma de ce? De ce ai accepta sa fii o martira intr-un razboi continuu fara sorti de izbanda? Dragostea inseamna sacrificii, dar nu si compromisuri gratuite. Asta nu este fericirea si iubirea adevarata... Nu ai de ce sa te simti vinovata daca te-ai decis sa renunti la o dragoste lipsita de substanta si alegi in schimbul ei un alt drum, o alta viata in care poti fi fericita cu adevarat.
Este normal sa te napadeasca un sentiment de frica, mai ales atunci cand iti apare in minte gandul ca ai putea sa te desparti de el: "Ce ma fac singura de acum incolo?", "Oare voi supravietui fara el?", "Nu voi intalnit niciodata dragostea adevarata!", "Ce ii voi raspunde copilului cand ma va intreba unde este tata?"... astfel de replici iti vor incerca increderea in propria persoana, dar nu te lasa niciodata rapusa la pamant. Cu timpul vei invata ca fericirea ta este mult mai importanta decat a celui care nu te respecta, nu te iubeste si vei gasi cuvintele cele mai potrivite sa ii spui copilului tau de ce tatal lui nu mai face parte din viata ta.
A sosit momentul in care trebuie sa iti recapeti onoarea si sa crezi cu tarie in cuvintele pe care le rostesti: "Gata! Nu mai vreau sa accept nicio amenintare, umilinta sau jignire. Asta nu este dragoste, este chin!". Acum trebuie sa renunti la toate fricile, sa te desprinzi si sa iti aduni puterile pentru a face pasul cel mare, acela de a renunta la cosmarul in care traiesti si sa mergi mai departe pentru ca in mod sigur fericirea ta nu este alaturi de el. Fericirea ta oricum exista si de aceea trebuie sa o cauti in alta parte! Poate aceasta renuntare este cel mai greu lucru pe care l-ai facut vreodata in viata ta, dar fercirea ta (si a copilului tau) este cea mai importanta si de aceea merita sa faci orice sacrificiu!