Teo Trandafir revine în televiziune. 5 detalii despre emisiune. Va avea succes?

Teo Trandafir a revenit în televiziune, iar astăzi, de la ora 16.45, debutează la Kanal D cu noua ei emisiune „Teo Show“.

În „Teo Show“, spiritul efervescent al amfitrioanei emisiunii se va împleti cu poveştile de viaţă ale unor personalităţi care au schimbat România prin inteligenţă, onestitate şi viziune optimistă. Cântăreţi, artişti, personalităţi din toate domeniile, oameni care au într-adevar ceva de spus vor fi invitaţi la întâlnirea cu publicul şi cu una dintre cele mai iubite vedete din România, Teo Trandafir.

„Vrem să arătăm că se poate, că există speranţă, că România e o ţara în care se nasc în fiecare zi copii care vor fi educaţi altfel decât noi, că noi înşine putem să ne educăm zi de zi în aşa fel încât, la un moment dat, să fim la înălţimea copiilor noştri şi să le lăsăm o ţară în care se poate zâmbi pe stradă“, a spus Teo Trandafir.

Teo are emoţii


După o pauză de câţiva ani, Teo revine pe micile ecrane cu o nouă emisiune, vedeta fiind foarte ambiţioasă şi cu planuri mari, însă şi cu multe emoţii. Teo Trandafir a spus în urmă cu doar câteva săptămâni că a avut noroc că, după operaţia pe care a suferit-o, a primit un rol în serialul „Pariu cu viaţa“, de la Pro TV.
Însă, nimic nu era live, totul era înregistrat. „Acuma, înapoi la direct. Cu un curaj nebun, cu emoţii, cu frici, cu nişte colegi pe care-i ştiu de-o viaţă, cu alţii pe care parcă-i ştiu de-o viaţă. Şi-o să iubesc cum am iubit. Şi-o să trăiesc cum am trăit. Şi-o să greşesc cum am greşit. Că n-o să mor, cum n-am murit“, a scris Teo pe blogul personal.

Are aceeaşi echipă ca şi la Pro TV


Teo Trandafir nu a mers singură la Kanal D. Din echipa ei fac parte foştii colegi de la Pro Tv, mai puţin Nuami Dinescu, cunoscută ca Tanţa. Vedeta tv i-a cooptat pe Andreea Godeanu, producătorul emisiunii pe care o prezenta Teo cu ani în urmă, Sebastian Tomulescu, reporter şi operator imagine, ambii angajaţi deja la Kanal D, dar şi pe Marian Teodorescu, cunoscut drept „domn’ profesor“.

„Daca aş fi în locul lor, nu m-aş teme de Teo, m-aş teme de oamenii din spatele ei, de echipă.
Pentru că am o producătoare cu care lucrez de 20 de ani“
, a spus Teo, la WOWbiz.



Vrea să-şi facă fetiţa mândră


Teo Trandafir a vorbit foarte frumos despre noua ei emisiune, făcând o paralelă între proiectul ei şi Maia, fetiţa ei. „Mi se pare că televiziunile s-au transformat în tribunale. Nu mai sunt poveşti de viaţă din care să înveţi, ci sunt judecăţi, tragedii şi scandaluri disecate fără pic de umor sau înţelegere. Importantă e povestea, nu scandalul. Eu nu pregătesc nimic, am aceeaşi echipă de 150 de ani. Vom face ce ştim să facem: aducem buna dispoziţie. Vom spune fără să rănim sau să judecăm. Fata mea a fost entuziasmată, i-am zis că voi face tot ce pot ca să o fac mândră. Ea mi-a zis că tot timpul a fost mândră de mine“, a spus Teo.

Teo a fost primită cu braţele deschise


Invitată la emisiunea WOWbiz, Teo a avut parte de o surpriză. Mădălin Ionescu şi Adelina Pestriţu i-au oferit lui Teo un cadou inedit.
Vedeta a primit o cană, fiind colecţionară de căni. „Cineva ştia că îmi plac cănile foarte mult. Sunt colecţionară de căini, aşa că e cel mai frumos cadou“, a spus Teo.

Lui Măruţă nu-i este frică de concurenţă


Cătălin Măruţă a fost sunat, într-o dimineaţă, de realizatorii matinalului „Cronica Cârcotaşilor“, de la Kiss FM, şi l-au întrebat ce crede despre noua emisiune a lui Teo. „În absolut orice domeniu există competiţie. E normal să existe competiţie, e normal să existe concurenţă. Atâta timp cât noi ne vedem de treaba noastră, ne uităm în grădina noastră şi ne facem treaba acolo foarte bine, noi credem că o să-i ţinem pe oameni alături de noi“, a spus Măruţă.
9 Septembrie 2013