România mondenă: 7 vedete disperate să cumpere ieftin din străinătate

14 Iunie 2012
Vedetele adoră să facă cumpăraturi şi nu se pot abţine ori de câte ori intră într-un magazin, mai ales dacă este unul de firmă. Şi chiar dacă în România sunt prezente mai toate mărcile de lux, divele noastre preferă magazinele din străinătate din simplul motiv că acolo marfa este mai ieftină şi mai diversificată.

Bianca Drăguşanu face cumpărături pe ascuns

Plecată în vacanţă, cu iubitul ei, Bianca Drăguşanu a fost şi la shopping. "Am plecat cu valiza uşoară şi am venit cu ea full, am mai pus şi la el. Ei, eu am fost la nişte cumpărături fără să ştie el. Sunt multe pe care le-am ascuns, ca el să nu vadă. La câte poşete, pantofi am... El îmi spune că exagerez cu shoppingul. O poşetă de 4.000 de euro e o investiţie, nu mai eşti ispitită să iei încă 10. Am intenţionat să ajung în Andorra, care e paradisul shoppingului, dar data viitoare o să merg. Mi-am cumpărat costume de baie încontinuu, nu ştiu câte am", a povestit Bianca, la Kanal D.

Nadine, dependentă de cumpărături

De câte ori ajunge în America, Nadine nu se poate abţine de la cumpărături. Anul trecut, s-a întors din luna de miere cu un bagaj de peste 500 de kilograme plin cu pantofi, haine, bijuterii, dar şi accesorii pentru casă. "Ne trezeam în fiecare zi de la ora 5:30, iar la 9 eram deja în faţa mall-urilor pentru cumpărături", povestea Nadine. 

Juliei îi place să facă cumpărături din străinătate

Julia Jianu nu este dependentă de cumpărături şi preferă să-şi cumpere haine din străinătate. "Îmi place să fac cumpărături în străinătate, pentru că acolo găsesc lucruri interesante. Nu sunt disperată după haine. Merg foarte rar la cumpărături la noi şi nu am în garderoba vreun obiect vestimentar la care să ţin extraordinar de mult", povestea cântăreaţa.

Geanina Varga are timp de cumpăraturi când pleacă în vacanţă

Geanina Varga preferă să facă shopping atunci când merge peste hotare. Geanina spune că nu este genul de persoană care să dea mulţi bani pe haine, ea se gândeşte bine înainte să cumpere ceva. "Cumpărăturile mi le fac, de cele mai multe ori, de afară. Atunci când călătoresc am mai mult timp pentru mine şi mai multă răbdare. Nu mă las niciodată acaparată de stilul unei vedete sau de vitrina sclipitoare a unui magazin, ci pur şi simplu mă gândesc cum mă simt în ziua respectivă şi aleg haina corespunzătoare", spune Geanina.

Andreea Tonciu merge cu iubitul la cumpărături

Andreea Tonciu este pasionată de shopping. De aceea, de câte ori pleacă într-o vacanţă, îşi târăşte iubitul în toate Mall-urile. "Piramidele din Egipt erau prea departe de Mall, aşa că nu am mai ajuns să le vizităm", declara ea, pentru Euforia TV. Vedeta a fost în vacanţă în Dubai, Tunisia, Tenerife şi nu a ratat niciun mall.

Andreea Raicu a făcut o pasiune pentru târgurile vieneze de Crăciun

Andreea Raicu este o mare fană a cumpărăturilor în străinătate, iar când vine vorba de târgurile vieneze de Crăciun, vedeta are o slăbiciune. "Am o prietenă care în fiecare iarnă merge în Viena pentru a cumpăra cadouri tuturor persoanelor dragi. Îmi plăceau atât de mult lucrurile pe care ea mi le aducea şi poveştile pe care mi le-a spus despre Viena, încât am început să-mi doresc tot mai mult să ajung şi eu acolo. Şi am reuşit. Credeţi-mă, o să vreţi să cumpăraţi atât de multe", a scris vedeta pe blogul personal.

Jojo face cumpărături online de pe siteuri americane

Jojo face shopping peste tot pe unde ajunge. Însă, cel mai mult îi place shopping-ul online, de pe site-urile din Statele Unite. "Fac shopping de peste tot. Acolo unde mă găsesc într-un anumit moment, mă duc şi-mi cumpăr haine. Dacă îmi găsesc ceva într-un magazin micuţ, interesant, îmi cumpăr. Îmi place foarte tare să fac shopping online. Îmi plac în general site-urile americane. Au o diversitate foarte mare şi nişte designeri foarte interesanţi. Au un fel de-a fi creativ diferit de ceea ce se întamplă în zona de design european", spune Jojo