Nunțile anului. Vezi ce vedete și-au pus pirostriile în 2012!

23 Decembrie 2012
Parcă în niciun an nu au fost atâtea nunți de vedete ca în 2012. Nunta Elenei Băsescu a fost unul dintre cele mai mediatizate evenimente mondene din acest an, completând lungul șir al cununiilor unor vedete de calibru, precum Nicoleta Luciu și Teo Trandafir.

Elena Băsescu și Bogdan Ionescu, huiduiți la cununie

Fiica preşedintelui s-a căsătorit sâmbătă, 1 septembrie, în Bucureşti, cu Bogdan Ionescu. Văzând că încercarea lor de a păstra discreţia asupra acestui eveniment nu are nicio șansă, cei doi miri au decis să dea publicităţii, cu două zile înainte, un comunicat care conţinea toate detaliile despre ceremonie.

La cel mai important moment din viața lor împreună, cei doi tineri au fost nevoiți să suporte un cor de huiduieli și jigniri din partea mai multor persoane aflate în faţa Pimăriei Sectorului 2. Au fost însă și oameni care au venit din curiozitate sau care au dorit să-i felicite pe miri şi să le ofere flori.
Ceremonia de oficiere a căsătoriei civile, oficiată de primarul Neculai Onțanu, a durat aproximativ zece minute, iar la eveniment au asistat circa 30 de persoane. Elena Băsescu a fost îmbrăcată cu o rochie roz fane, iar Bogdan Ionescu purta un costum gri închis. Ea avea un mic buchet din flori roşii, iar el avea o floare roşie în buzunarul de la piept al sacoului. La ieşirea din Primărie nu a fost cadrul specific nunţilor în România: nu a fost nici tunelul de flori, nici fotografie pe treptele instituției, nici muzică sau urări. Mirii şi preşedintele au evitat să dea declaraţii.

Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou din Bucureşti şi a fost oficiată de cinci preoţi. Traian Băsescu şi-a condus fiica la altar, mireasa alegând o rochie simplă şi o coafură deloc complicată.
Prima parte a ceremoniei religioase a putut fi filmată de jurnalişti, restul slujbei desfăşurându-se fără prezenţa televiziunilor. Traian Băsescu, într-un costum simplu, de culoare neagră, a zâmbit tot timpul la nunta fiicei sale, fiind foarte binedispus.
Aproximativ 600 de invitaţi au participat la petrecerea organizată în grădina Palatului Snagov, atmosfera fiind întreţinută de interpreţii Aurel Tamaş, Călin Geambaşu, Smiley Band şi de un DJ. Rochia miresei, realizată din dantelă Sophie Hallette, organza din mătase naturală şi tafta, a fost creată de designerul autohton Anca Maxim şi a costat în jur de 4.500 de euro.

Nicoleta Luciu, nuntă şi botez "la pachet"

Vedeta s-a căsătorit pe 21 aprilie cu Zsolt Csergo, partenerul ei de şapte ani, la Miercurea-Ciuc. În aceeași zi, ei și-au botezat și tripleţii, Karoly, Kevin şi Kim.

Ceremonia a fost oficiată în limba română şi în maghiară. Zsolt a răspuns "IGEN", adică "da", în limba română. La eveniment, alături de miri, au participat 30 de invitaţi, printre care cele şase perechi de naşi, sora Nicoletei, Iuliana, împreună cu iubitul ei, Răzvan, Cătălin Măruţă, părinţii şi fratele lui Zsolt.
La cununia civilă, Nicoleta si Zsolt au primit şi câteva cadouri de la primarul oraşului Miercurea Ciuc. Este vorba despre trei cărţi: una de bucate şi una despre oraşul Miercurea Ciuc pentru Nicoleta, iar pentru Zsolt, volumul "Sign of the city"- scris în engleză, maghiară şi română, pentru a nu uita niciodată locul în care s-au căsătorit.

La ora 17:00, Nicoleta, însoţită de naşi, i-a botezat pe tripleţii Kim, Karoli şi Kevin la Mănăstirea Fecioara Maria, din Şumuleu. Nicoleta, îmbrăcată în mireasă, a fost condusă la biserică de naşul ei, Peter Imre. Vedeta a purtat o rochie care i-a pus în valoare decolteul generos. 200 de invitaţi au fost prezenţi la petrecerea ţinută într-un restaurant din Miercurea Ciuc.

Nicoleta n-a avut însă un an perfect. Fericirea ei a fost umbrită de dezvăluirile din presă despre relația lui Zsolt Csergo cu Kinga Sebestyen, care a fost pe punctul de a provoca divorțul vedetei TV. Încet-încet, tensiunea s-a mai domolit, iar Nicoleta și Zsolt au rămas împreună.

Teo, nuntă frumoasă, dar fără noroc

Vedeta TV s-a căsătorit pe 2 iunie, chiar în ziua în care a împlinit 44 de ani, cu iubitul ei, Constantin Iosef. Teo a mărturisit că povestea de dragoste dintre ea şi bărbatul cu care s-a căsătorit a început pe Facebook.

Nunta a avut loc la Buftea, într-un cadru intim. La dorinţa mirilor, cununia religioasă s-a desfăşurat în aer liber, în apropierea cortului, chiar pe pajiştea de la Buftea, pe malul lacului, într-un cort amenajat exact pe gustul miresei şi decorat în tonuri de roz şi alb, iar petrecerea a avut ca temă anii '20.
Naşii de cununie au fost Romeo Dediu (chitaristul de la Holograf) şi soţia acestuia, Claudia Dediu, care a fost şi organizatoarea evenimentului.
Printre cei 150 de invitaţi s-au numărat Nuami Dinescu, Andreea Godeanu, fosta producătoare a lui Teo de la Pro TV, Mircea Badea şi Carmen Brumă, Alexandru Ciucu (cel care i-a şi făcut costumul mirelui) împreună cu soţia sa Alina Sorescu, trupa Harra, Carmen Tănase.

Cununia religioasă a avut loc chiar acolo, pe spaţiul verde fiind amenajat un altar. Îmbrăcată într-o rochie în stilul anilor 1920, realizată de creatoarea Liza Panait, Teo a spus "Da" într-un decor de vis, pe malul lacului Buftea.
Holograf, Taxi, Mircea Baniciu, dar şi Mihai Mărgineanu au întreţinut atmosfera pentru invitaţi. Accesul în studiourile din Buftea s-a făcut numai pe bază de invitaţie, un bodyguard verificând fiecare maşină care a pătruns în interior.

Pe cât de reușită a fost nunta, pe atât de puțin noroc au avut mirii. Atât Constantin Iosef, cât și Teo au confirmat că ei au decis să se despartă, la șase luni de la căsătorie, fără a dezvălui însă motivul care i-a adus în acest punct critic.

Anca Neacșu a făcut trei nunți

Pe 6 iunie, fosta componentă a trupei ASIA s-a căsătorit civil la Istanbul, pe un iaht, cu iubitul ei turc, Serkan. Ea a mai făcut apoi două ceremonii religioase, una în România, alta în țara mirelui.

Cântăreaţa în vârstă de 32 de ani s-a căsătorit religios, pe 9 iunie, cu Serkan Yaman, de aceeași vârstă cu ea. Nunta cu 130 de invitaţi a avut loc la Royal President Ballroom din Bragadiru, iar darul de nuntă a ajuns la 30.000 de euro.
Rochia miresei a fost realizată de designerul Maria Simion, iar buchetul miresei a fost prins de o prietenă de-a Ancăi, din Cluj.

Tradițiile româneşti au fost respectate, iar trasul jartelei cu dinţii şi momentul de striptease al mirelui au captat atenţia invitaţilor, care l-au asemănat pe Serkan cu actorul principal dintr-un serial turcesc, „Ezel".
Soţul Ancăi a fost uimit de obiceiurile noastre, care în comparaţie cu ale lui sunt şi amuzante.

Sorana, nuntă cu peripeții

Fosta cântăreaţă de la ASIA s-a căsătorit pe 23 iunie cu Paul Moga, la biserica Izvorul Tămăduirii din Bucureşti. A fost o nuntă ca-n poveşti, dar și plină de peripeţii.

Sorana Mohamad (29 ani) şi iubitul ei s-au căsătorit religios, după ce pe 28 aprilie şi-au unit destinele în faţa ofiţerului stării civile. Vedeta a purtat o frumoasă rochie tip sirenă, din dantelă albă, cu trenă, creată de libanezul Ellie Saab.
Deşi au fixat slujba la ora 18.00, pentru a evita canicula năucitoare, Sorana şi Paul s-au topit de cald în biserică. Preoţii au solicitat ca uşile lăcaşului de cult să fie închise pe durata slujbei, aşa că, timp de o oră, mirii au fost nevoiți să suporte aerul foarte fierbinte. După ceremonia religioasă, artista şi cei 250 de invitaţi au petrecut la restaurantul Press House Ballroom.

Cu toate toate măsurile de precauţie, un incident neprevăzut tot a avut loc. Cel mai bun prieten al Soranei, Dan Bordeianu, a călcat-o din greşeală pe rochie, chiar în mijlocul ringului, şi i-a rupt o bucată din trenă. Cei doi s-au împiedicat şi au căzut unul peste celălalt, în faţa tuturor invitaţilor.

Giulia, răscumpărată cu 7 pungi de pufuleţi

Cântăreaţa a făcut cununia religioasă şi botezul fetiţei sale, în aceeaşi zi, duminică, 8 iulie. Ea s-a căsătorit cu Vlad Huidu, fratele lui Şerban Huidu.

Mireasa a întârziat o jumătate de oră la cununia religioasă, desfăşurată la Biserica Sfântul Elefterie din Capitală. Giulia Anghelescu a venit într-o limuzină de culoare neagră şi a purtat o rochie cu o trenă lungă de trei metri. După slujbă a avut loc botezul fetiţei mirilor, Antonia Sabina, în vârstă de trei luni. La final, ei au luat în palmă câte un porumbel alb.

La petrecere, invitaţii, în frunte cu mireasa, s-au distrat pe muzică lăutărească. Viorica de la Clejani i-a ţinut pe invitaţi în ringul de dans, atmosfera fiind întreţinută şi de Jukebox şi RedBlonde.
Nu a lipsit nici furtul miresei: Giulia a dispărut timp de o jumătate de oră, iar domnişoarele de onoare au cerut ca solista să fie răscumpărată nu cu bani sau cu daruri scumpe, ci cu şapte pungi cu pufuleţi şi cu un voucher de o zi la spa. Vlad Huidu s-a conformat şi şi-a recâştigat mireasa.

Giulia a declarat în emisiunea "Happy Hour" că şi-a dorit foarte mult să se mărite cu Vlad. "Eu am aşteptat ceva ani nunta asta. A ieşit exact aşa cum am vrut", a mărturisit ea. "Cele mai mari emoţii le-am avut când a intrat pe uşa bisericii şi a venit la altar", a spus Vlad.

Elena Gheorghe, nuntă ca-n povești

Cântăreaţa în vârstă de 26 de ani a îmbrăcat rochia de mireasă duminică, 8 iulie, când i-a spus “Da” iubitului ei, Cornel Ene. Petrecerea fastuoasă a ţinut trei zile şi trei nopţi, aşa cum cere tradiţia machedonilor.

Petrecerea a început de sâmbătă, când a avut loc botezul micuţului Nicholas, oficiat chiar de tatăl Elenei. După slujbă, cei 120 de invitaţi au sărbătorit evenimentul pânâ în zori, la restaurantul Jubile din Bucureşti.
A doua zi, Elena şi Cornel s-au cununat religios. Ceremonia a fost oficiată de un sobor de 11 preoţi. "Tatăl meu fiind preot, avem foarte mulţi prieteni de familie preoţi care mă cunosc de când eram mică şi care şi-au dorit să fie alături de mine în acest moment", a explicat cântăreaţa pentru Pro TV Magazin. Artista a ales două rochii de mireasă, una pentru biserică, creată de designerul spaniol Manuel Mota, şi una pentru petrecere, semnată de atelierul Ersa.

Rochia purtată în timpul cununiei religioase a fost accesorizată cu un set foarte fin de diamante, care valora 10.000 de euro. Şi domnisoarele de onoare au purtat ţinute speciale în nuanţele lavandei, Elena cumpărând pentru ele întreaga colecţie a designerului Ana Radu. Conform Pro TV Magazin, sora miresei şi soacra mică au ales ţinute semnate de acelaşi designer.

Atmosfera petrecerii de la Ambasad'Or a fost întreţinută de trupa Provincialii, Steliana Sima, Maria Cârneci şi cei de la Steaua di Vreari, care au reuşit să-i ţină până la 8 dimineaţa pe ringul de dans pe cei 500 de invitaţi.
La insistenţele invitaţilor, mireasa a urcat şi ea pe scenă. Alături de Elena au fost şi prieteni din showbuiz, printre care Adela Popescu şi Radu Vâlcan, Mihaela Tatu, Delia Matache şi viitorul ei soţ, Răzvan Munteanu, Laurentiu Duţă, Mihai Leu şi Ionuţ Iftimoaie.

Abramburica a venit la petrecere pe bicicletă

Dana Rogoz s-a măritat pe 14 iulie, cu regizorul Radu Dragomir. Cununia religioasă a avut loc la Palatul Mogoşoaia.

Cortul alb amenajat pe o pajişte imensă a fost însufleţit de colivii şi becuri colorate, felinare şi ghirlande, precum şi rânduri întregi de ghivece cu flori de câmp pe care invitaţii le-au primit în dar din partea mirilor, ca amintire. Multe dintre decoraţiuni au fost confecţionate chiar de Dana, care a dorit ca aranjamentele să fie cât mai personalizate. Culorile serii au fost verde deschis, lila lavandă şi ivoire. Bufetul de dulciuri a impresionat prin brioşe şi biscuiţi care nu au ieşit nici ele din tonul general. Totul a lăsat impresia de vis, de reverie şi delicateţe, iar melodiile care au răsunat pe pajiştea de la Palatul Mogoşoaia au fost alese după placul invitaţilor. "Totul este exact aşa cum am visat, exact aşa cum mi-am imaginat că o să fie la nunta mea! Sunt foarte fericită!", a exclamat emotionată mireasa la începutul serii.

Adela Popescu şi Laura Cosoi, împreună cu alte trei prietene foarte bune ale Danei au fost cele cinci domnişoare de onoare care i-au fost alături Danei. Ele au îmbrăcat la rândul lor rochii diafane, în culoarea lavandei. Pe cap, au avut împletite coroniţe din floare de museţel.

Dana şi Radu şi-au făcut apariţia la cortul alb pe o bicicletă roşie cu două locuri. Prezenţa lor a fost primită cu strigăte de bucurie şi aplauze.
Mirii au deschis seara îmbrăţişaţi şi fericiţi, pe acordurile unei melodii cu însemnătate pentru ei. Un alt moment impresionant al serii a fost dansul "Abramburicăi" cu Magicianul Marian Ralea, care au renăscut pentru câteva minute şi s-au lăsat cuprinşi de emoţiile trecutului. "Eu pot, eu sunt Magician!", melodia pe care generaţii întregi de copii au fredonat-o în copilăria lor a adus cu ea o parte din nostalgia, bucuria şi inocenţa acelor vremuri.

De la petrecere nu au lipsit Andreea Esca şi Alexandre Eram, Cabral şi Andreea Ibacka, Adela Popescu şi Radu Vâlcan, Laura Cosoi, Amalia Enache, Iulia Vintur, Răzvan Fodor, Pavel Bartoş, Adelina Chivu, Alina Chivulescu, Aylin Cadar, prietenii cei mai apropiaţi şi familiile celor doi miri.

Diana Bişinicu, cu chiloții la vedere

Fosta membră a trupei POPS, în vârstă de 26 de ani, s-a căsătorit pe 14 iulie, la malul Mării Negre, cu producătorul de televiziune Cătălin-Gabriel Andrieş (26 de ani). Mireasa a fost adusă cu barca pe pontonul unui hotel din Mamaia, unde s-a oficiat cununia civilă. A fost o zi plină de peripeţii.

Mirii au rezervat pentru invitaţii lor toate camerele unui hotel din Mamaia. Pe pontonul aceleiaşi clădiri a avut loc, la ora 13.00 şi cununia civilă, într-un cadru romantic.
Evenimentul a debutat însă cu câteva incidente. Organizatorii, împreună cu mirii si cu naşii, Gabriela Cristea Toader şi Marcel Toader, au calculat totul până la cel mai mic detaliu. Conform scenariului pus la punct, mirii au venit la cununia civilă cu o şalupă de lux. În urma unei defecţiuni tehnice, apărută în ultimul moment, ambarcaţiunea nu a putut fi oprită, intrând cu viteză în ponton. În urma impactului, fibra de sticlă a cedat şi apa a început să pătrundă în şalupă.

Diana a purtat o rochie superbă de culoare verde, accesorizată un colier şi cu cercei din aur şi pietre preţioase.
Cununia religioasă a avut loc la Biserica "Sfântul Mina" din Constanţa. Diana a purtat o rochie semnată de Ana Maxim şi sandale ca ale lui Kate Midlleton, de la Jimmy Choo.
La petrecere au fost prezenţi 500 de invitaţi care au avut parte de un moment inedit: dansul mirilor a fost atât de înfocat, încât toată lumea a putut vedea... chiloţii vedetei.

A fost ultimul incident minor al unei nunţi altfel reuşite, pentru care s-a muncit şi s-a investit mult. Potrivit ziarului Libertatea, familiile mirilor au cheltuit aproape 100.000 de euro pentru ca nunta să iasă perfect. Nici un amănunt nu a fost uitat. Invitaţiile, de exemplu, au fost oferite în plicuri din catifea roşie şi se închideau cu un clips accesorizat cu pietre.

Mădălina Drăghici și Ovidiu Pop, cununați de Cabral și Andreea Ibacka

Actriţa, cunoscută din telenovela "Iubire şi onoare", a făcut cununia civilă pe 12 iulie. Ceremonia religioasă a avut loc pe 21 iulie, la Biserica Elefterie din Capitală.

Slujba a fost oficiată de patru preoți, iar Mădălina și Ovidiu au fost foarte emoționați. După ce au ieșit din biserică, ei s-au pozat cu invitații și au eliberat mai mulți porumbei albi. Mireasa a purtat o rochie albă și lungă, cu un decolteu generos, realizată de Musat Studios. Mirele a optat pentru un smoching negru.

Petrecerea de nuntă s-a ţinut la complexul de lux "Ambasad'Or", din Otopeni, într-un cadru exotic, decorat cu multe orhidee. Cortul a fost decorat în mov şi alb şi a fost plin cu orhidee, iar invitaţii s-au desfătat cu bucate alese: somon, sărmăluţe, berbecuţ la proţap şi tort cu fructe.
Cei 120 de invitaţi ai cuplului s-au distrat până în zori.Printre aceștia s-au numărat și Diana Dumitrescu şi Mihai Petre, care au dansat pe rupte.

Potrivit Pro TV Magazin, Mădălina Drăghici şi Ovidiu au cheltuit cu nunta peste 25.000 de euro, dar au câştigat aproximativ 40.000 de euro.

Delia s-a măritat la Poarta Sărutului

Cântăreaţa s-a căsătorit civil pe 30 august, la Târgu Jiu. Cununia religioasă a avut loc duminică, 16 septembrie.

Delia Matache (30 de ani) şi Răzvan Munteanu (35 de ani), un om de afaceri gorjean, au ales pentru cununia civilă unul dintre cele mai romantice locuri din România: Poarta Sărutului, din Târgu Jiu. Cei doi s-au căsătorit religios la biserica în care s-a cununat religios şi Elena Băsescu, cu două săptămâni înainte. La ieşirea din biserică, Delia și Răzvan s-au sărutat cu pasiune, în aplauzele celor prezenţi. Mirii au ţinut în mâini câte un porumbel, simbol al dragostei şi al purităţii.

De organizarea nunţii s-a ocupat în detaliu soţul acesteia. Artista Gina Mocanu, soacra mică, a declarat pentru ziarul Ring că nunta a costat 100.000 de euro. Vestimentaţia mirilor a costat 10.0000 de euro: Delia a cheltuit 8.500 de euro, în timp ce Răzvan a fost îmbrăcat de Andrei Catanea (GlideR) ținuta lui costând 1.500 de euro.