Iuliana Luciu, scandal cu Iulia Albu: „O țață deghizată în artistă excentrică”

După ce fashion editorul i-a ironizat ținuta, asistenta Simonei Gherghe i-a dat o replică acidă pe pagina sa de Facebook.

Sora Nicoletei Luciu a intrat în "vizorul" Iuliei Albu. Fashion editorul a desființat o ținută pe care a purtat-o Iuliana, acordându-i trofeul "Bau", în cadrul emisiunii de la Kanal D.

"Această salopetă dintr-un material ieftin, cu genele alea puse, arată oribil. Vrea să aibă o atitudine de lady, dar dupa ce pozezi în chiloți nu-ţi mai iese. O să-i acord de data aceasta un trofeu BAU, deşi nu e un personaj pe care vreau să-l comentez la rubrică", a "demolat-o" Iulia Albu.



Iuliana a luat foc şi a reacţionat virulent pe contul său de Facebook: "Dacă Iulia Albu făcea doar cronica de modă, fără comentarii jignitoare la adresa mea, poate ca as fi luat-o în serios. Dar cum să iau drept valoroase aprecierile unei țațe deghizată în artistă excentrică, cu găina in şold?! Cariera mea include, printre altele, doi ani în care am filmat zi de zi alături de actori ca maestrul Gheorghe Dinică.
Cine este Iulia Albu să aprecieze cariera mea sau a altcuiva?!"
, a scris asistenta TV.

"Este urât ;i nu-i face deloc cinste felul în care îşi extrapolează preţioasele cunoştinţe vestimentare, jignind gratuit şi fără niciun drept oamenii...", a adăugat Iuliana Luciu.