Hollywood: Top 10 rochii care au făcut senzaţie la Globurile de Aur 2013

Cea de-a 70-a ediţie a premiilor Globurile de Aur 2013, decernate de Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA), a avut loc duminică noaptea la Los Angeles şi a fost prezentată de actriţele de comedie Tina Fey şi Amy Poehler. A fost o noapte plină de surprize pentru cei nominalizaţi. Ben Affleck a fost marele câştigător, cu două Globuri de Aur importante: pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun film de dramă, Argo. Daniel Day-Lewis şi Jessica Chastain au câştigat premiile pentru cei mai buni actori, iar Les Miserables a primit cele mai multe Globuri de aur - trei, inclusiv pentru cel mai bun musical.

În fiecare an, Globurile de Aur aduc o noapte magică în lumea vedetelor hollywoodiene. Iată actriţele care au strălucit pe covorul roşu la Globurile de Aur 2013.

Sursă foto: Mediafax

Jennifer Lopez

Vedeta în vârstă de 43 de ani s-a numărat printre cele mai sexy apariţii de la Globurile de Aur 2013. Actriţa a strălucit la braţul iubitului mai tînăr, Casper Smart, într-o rochie tip sirenă semnată de Zuhair Murad. Rochia nude cu danatelă i-a pus în evidenţă formele corpului.

Jennifer Lawrence

Frumoasa actriţă în vârstă de 22 de ani a câştigat primul Glob de Aur din carieră la categoria cea mai bună actriţă de comedie în rol principal cu filmul Silver Linings Playbook. Jennifer şi-a făcut apariţia într-o superbă rochie portocalie Christian Dior Haute Couture care i-a venit de minune.

Eva Longoria

Eva Longoria a făcut senzaţie într-o rochie neagră Emilio Pucci care a lăsat să se vadă picioarele frumoasei actriţe.

Halle Berry

Frumoasa actriţa de 46 de ani a făcut furori într-o rochie din mătase Versace, care i-a pus în evidenţă silueta.

Megan Fox

Proaspăta mămică şi-a arătat silueta tonifiată într-o rochie Dolce&Gabbana pe care a accesorizat-o cu pantofi Jimmy Choo, plic Salvatore Ferragamo şi bijuterii create de Lorrain Schwartz.

Anne Hathaway

Pentru Anne Hathaway a fost o noapte de vis, actriţa fiind premiată cu Globul de Aur pentru rolul lui Fantine din Mizerabilii. Pentru această ocazie, Anne a purtat o frumoasă rochie Chanel, albă, fără bretele.

Nicole Kidman

La 45 de ani, Nicole Kidman a reuşit să le pună în umbră pe multe dintre colegele ei cu mult mai tinere. Vedeta a optat pentru o rochie neagră Alexander McQueen.

Lucy Liu

Simpatica actriţă cunoscută pentru rolurile din Îngerii lui Charlie şi Ally McBeal a purtat o rochie empire înflorată, semnată Carolina Herrera.

Taylor Swift

Tânăra de 23 de ani a făcut senzaţie într-o rochie lungă, semnată Donna Karan.

Michelle Dockery

Frumoasa actriţă a strălucit într-o superbă, o combinaţie de auriu cu alb.