Hollywood: 10 vedete care se urăsc între ele. Descoperă motivele!

Au fost cele mai bune prietene, dar din cauza invidiei Kim Kardashian şi Paris Hilton şi-au declarat război. Ca ele, mai sunt numeroase vedete. Bârfele, duşmăniile, infidelităţile sunt nelipsite din viaţa de zi cu zi a starurilor de la Hollywood. Invidia şi gelozia sunt doar două dintre motivele de ceartă printre starurile care nu se tem să-şi spele rufele în public. Iată câteva dintre vedetele care şi-au declarat război!

Kim Kardashian şi Paris Hilton

Au fost cele mai bune prietene, iar acum nu suportă să fie împreună în aceeaşi încăpere. Este vorba despre Kim Kardashian şi Paris Hilton, două dintre divele Hollywood-ului. Certurile au apărut în momentul în care Kim a început să devină mai celebră decât amica sa blondă, având în vedere că Paris a fost cea care a dus-o pe Kardashian la prima sa petrecere exclusivistă de la Hollywood. Astfel că, din cauza invidiei, relaţia lor s-a răcit brusc, iar apogeul a fost atins atunci când Paris a insultat-o public pe faimoasa brunetă, legându-se chiar de fundul acesteia.

Kelly Osbourne şi Christina Aguilera

Certurile dintre Kelly Osbourne şi Christina Aguilera au început în urmă cu mulţi ani, atunci când cântăreaţa a numit-o grasă pe fiica celebrului Ozzy Osbourne. Nici Kelly nu a stat cu mâinile în sân şi, în 2011, în cadrul emisiunii "Fashion Police", Kelly a criticat şi ea silueta cântăreţei: "Poate că se transformă într-o ticăloasă grasă, aşa cum îi era menit să fie."

Charlie Sheen şi Chuck Lorre

Se spune să nu muşti mâna care te-a hrănit, vorbe cu care Charlie Sheen nu pare să fie de acord. Actorul s-a certat cu Chuck Lorre, regizorul serialului TV de comedie "Two and a Half Men" (Doi bărbaţi şi jumătate), scandal ce a dus la concedierea lui.

LeAnn Rimes şi Brandi Glanville

Motivul de ceartă dintre cele două femei este desigur actorul Eddie Cibrian. Când Eddie şi-a înşelat soţia de atunci, Brandi Glanville, cu actriţa LeAnn Rimes, cu care s-a şi căsătorit mai târziu, între LeAnn şi Brandi a izbucnit un scandal imens.

Jennifer Aniston şi Angelina Jolie

Tot un bărbat este şi motivul pentru care cele două dive nu se suportă. Când Angie a declarat într-un interviu că s-a îndrăgostit de Brad Pitt în timpul filmărilor de la "Mr and Mrs. Smith", Jennifer a explodat. Motivul? Pe atunci, actriţa era încă soţia lui Brad Pitt. "Cred că astfel de detalii nu trebuie discutate în public. Nu a fost frumos ce a făcut Angelina," declara mai târziu Jennifer Aniston.