Glamour la 50 de ani: Elizabeth Hurley sfidează timpul cu o rochie provocatoare

Actrița britanică a schimbat "prefixul" miercuri. Seara, ea a avut o apariție impresionantă la un eveniment.

Liz Hurley arată fabulos. La 50 de ani, vedeta britanică par emai tânără, mai zveltă și mai frumoasă ca oricând. Iar rochia mulată pe care a purtat-o miercuri seară, la lansarea expoziției "Shoes: Pleasure and Pain/Pantofi: Plăcere și durere", de la muzeul Victoria & Albert, i-a scos în evidență corpul perfect, subliniindu-i pe deplin calitățile fizice.

Picioarele actriței, favorizate de rochia mini argintie, cu ornamente florale, au fost în centrul atenției, scrie Daily Mail.

Vedeta și-a asortat ținuta elegantă cu pantofi argintii și o poșetă-cutiuță gri metalizat.

Actrița, care poate fi urmărită în serialul de televiziune "The Royals", nu a lăsat la vedere niciun rid, demonstrând o formă fizică de invidiat, scrie ziarul citat.