5 vedete care au divorţat cu zâmbetul pe buze. Cine a rămas în relaţii bune?

15 Octombrie 2014
De multe ori, despărţirile din lumea mondenă ţin prima pagină a tabloidelor din cauza circului mediatic pe care îl fac vedetele. Există însă şi situaţii în care celebrităţile divorţează cu zâmbetul pe buze şi rămân în relaţii bune.

Lora a pierdut un soţ, dar a câştigat un prieten

Lora şi Dan Badea au divorţat zilele trecute, la doi ani după ce s-au căsătorit. Cei doi au mers împreună la un cabinet notarial, unde au semnat actele, iar la ieşire Lora a afirmat că a câşigat un prieten.

„Laura Petrescu este numele meu de acum. Mă bucur că am fost doamna Badea. Am pierdut un soţ, dar am câştigat un prieten pe viaţă şi asta e cel mai important“, a spus cântăreaţa.

Victor Slav şi Bianca Drăguşanu au divorţat, dar sunt din nou un cuplu

La începutul acestui an, Victor Slav a divorţat de Bianca Drăguşanu, după ce aceasta l-a înşelat cu Adrian Cristea, fostul ei iubit. Cei doi au afirmat de la bun început că rămân prieteni, însă nimeni nu se aştepta ca acum, la aproximativ şase luni de la divorţ, Bianca şi Victor să formeze din nou un cuplu.

Ştefan Bănică şi Andreea Marin, divorţaţi, dar în vacanţă împreună

În luna ianuarie a anului 2013, Ştefan Bănică şi Andreea Marin au anunţat, prin intermediul paginilor personale de Facebook, că au divorţat.

„După 7 ani de căsnicie, am decis de comun acord că e mai bine pentru noi să ne separăm, cu respect pentru tot ceea ce am construit împreună şi pentru copilul nostru. Planurile noastre de viitor nu mai coincid, dar vom continua să avem o relaţie civilizată, caldă, atât pentru fetiţa noastră, cât şi pentru noi“, a fost mesajul postat de cei doi.

În momentul în care au anunţat că au divorţat, Andreea Marin şi Ştefan Bănică se aflau în aeroport, pentru a pleca împreună în vacanţă în Dubai.

Iulia Albu a divorţat, dar a păstrat numele soţului

În anul 2013 au divorţat şi Iulia şi Mihai Albu. Când au ieşit de la notar, Iulia şi Mihai se ţineau de mână, arătându-le tuturor că au rămas în relaţii bune. La câteva luni după pronunţarea divorţului, amândoi au afirmat că au suferit enorm şi că au făcut cu greu faţă despărţirii.

Mai mult, de-a lungul lunilor care au trecut de la divorţ, Iulia şi Mihai Albu au fost văzuţi de mai multe ori împreună, fashion editorul rămânând şi cu numele de familie al fostului ei soţ.

Mihaela Rădulescu, în relaţii foarte bune cu Elan Schwartzenberg

Mihaela Rădulescu a fost căsătorită de mai multe ori, printre soţii ei celebri fiind Ştefan Bănică şi Elan Schwartzenberg. Mihaela şi Elan au împreună şi un băiat, iar datorită acestui lucru, fostul soţ al divei plăteşte anual aproximativ 180.000 de euro pentru a o întreţine pe vedetă şi pe fiul lor.