Andreea Marin, despre Bănică Jr.: "Nu mă respecta nici pe mine, nici pe fiica lui!"

Vedeta n-a mai putut să păstreze tăcerea în ceea ce priveşte relaţia dintre fostul ei soţ şi Lavinia Pârva. Dacă în primele zile a vorbit voalat, acum s-a supărat grav.
Andreea a dat de înţeles că relaţia dintre Ştefan Bănică şi Lavinia Pârva durează de aproape doi ani, încă de pe vremea când erau căsătoriţi. "Pentru mine nu e o noutate. Nu mă interesează pe mine ce face el cu viata lui. Probabil nu a mai putut să nege această relaţie şi asta e", a spus ea la emisiunea "Acces direct", de la Antena 1.

Vedeta a ţinut să trimită încă o "săgeată" în direcţia lui Ştefan Bănică, precizând că este foarte fericită alături de iubitul ei, Tunkay Oyturk.
"Acum sunt fericită lângă cineva care mă respectă, de data asta. Eu am parte de respect şi de dragoste. E un om onest, care nu are o reputaţie îndoielnică şi căruia nu am ce să îi reproşez. Legat de fostul meu soţ ştiu şi eu ce ştie toată ţara. Nu mă interesează de nouă lui iubită, de el mă interesa când am fost căsătoriţi, acum nu mă mai interesează.
Nu vorbesc despre aventurile lui Ştefan. Aş vrea să nu mai fiu contactată pe această temă"
, a declarat ea. 

Andreea Marin a mai spus că Ştefan Bănică Jr. a cam lipsit din viaţa fiicei lor, Violeta. "Eu nu ştiu nimic despre fata asta. Nu ştiu dacă poate să fie un model pentru Violeta. Un model este cineva care a făcut ceva în viaţă, care are ceva în cap. Nu cred că poate să fie un model pentru copilul meu.
Să socotească lumea, având în vedere ce se ştie despre ea. Nu ştiu dacă e un model sau nu. Ştefan nu a venit nici la ziua fiicei noastre, nici în prima zi de şcoală. Cine ştie, poate e ocupat, nu a avut timp. El nu mă respectă pe mine, dar sper să fie tată în continuare. Acum am lângă mine un om care mă respectă, care se înţelege perfect cu Violeta"
, a spus Andreea Marin la Acces Direct. 


Foto: Mediafax
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
12 Septembrie 2013