Adelina Pestrițu o înlocuiește pe Andreea Mantea

Începând din 2 septembrie, Mădălin Ionescu va prezenta emisiunea "WOWbiz" alături de Adelina Pestriţu.
"Sunt foarte fericită să fac parte din echipa WOWBiz și abia aștept să mă reîntâlnesc cu telespectatorii, din această nouă postură!", a declarat Adelina Pestrițu.

În urmă cu o săptămână, Andreea Mantea a anunţat pe Facebook că îşi încheie colaborarea cu postul Kanal D. Ziarele au scris că ea ar fi cerut un salariu mai mare, însă conducerea televiziunii nu a fost de acord.

"Uneori, în viață avem parte de momente în care trebuie să luăm decizii foarte grele.
Dacă acestea sunt bune sau nu, nu vom ști de la bun început. Trebuie să așteptăm și trăim consecințele. Astăzi, am hotărât de comun acord cu cei de la Kanal D să încetăm colaborarea. Le mulțumesc din tot sufletul, pentru că prin ei, am fost alături de voi și voi de mine"
, a scris Andreea.


Foto: Mediafax
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
27 August 2013