Vedete: 7 decese care au şocat România

10 Februarie 2011
Laura Stoica era însărcinată când a murit, Teo Peter a fost omorât de un american, despre Ioan Luchian Mihalea se ştie că a fost omorât de doi puşti chemaţi de artist pentru a întreţine relaţii sexuale, iar Cristian Nemescu a fost victima unui cumplit accident de circulaţie.

Acestea sunt o parte dintre decesele care au şocat opinia publică din România, de-a lungul timpului şi care, încă, stârnesc valuri atunci când ni se aduce aminte de ele.

Laura Stoica, pe ultimul drum alături de logodnic şi de copilul lor nenăscut

Buletinele de ştiri din dimineaţa zilei de 10 martie 2006 au fost deschise de o ştire îngrozitoare. Artista Laura Stoica, împreună cu logodnicul ei, şi-au găsit sfârşitul într-un grav accident de circulaţie. Tragedia s-a întâmplat pe 9 martie 2006, la ora 21.00, la 40 de km de Bucureşti, pe drumul spre Urziceni. O Dacie papuc care venea din sensul opus a intrat pe contrasens, izbind din plin Renault-ul Clio în care se aflau artista şi bateristul Cristian Mărgărescu, iubitul vedetei. Ca o ironie a sorţii, cu doar opt zile înainte de tragicul eveniment, Laura Stoica anunţase că este, în sfârşit, însărcinată şi că plănuieşte să facă nuntă

Teo Peter a murit într-un taxi

Basistul şi fondatorul trupei Compact a decedat pe 4 decembrie 2004, într-un accident de circulaţie petrecut în Bucureşti. La volanul maşinii care a acroşat taxi-ul în care era artistul de 50 de ani, se afla Cristofer Robert Vangoether, diplomat american, puşcaş marin, responsabil de securitatea personală a ambasadorului Jack Dyer Crouch, care s-a urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. La numai câteva ore de la momentul accidentului, ucigaşul a părăsit România sub escorta unui ofiţer de securitate, fiind "cazat" într-o bază militară americană din Europa. Procesul derulat în Statele Unite, din cauza statutului pe care îl avea puşcaşul marin, a reuşit să-l scoată basma curată pe ucigaş. Singurele acuzaţii pentru care Cristofer Robert a fost mustrat printr-o scrisoare oficială au fost  de adulter - căsătorit fiind, în momentul accidentului, se afla cu amanta în maşină -, declaraţii oficiale false în faţa anchetatorilor şi de obstrucţionarea justiţiei. Acuzaţia de omor prin neglijenţă în legătură cu moartea muzicianului român Teo Peter, în decembrie 2004, a trecut nevăzută în cadrul procesului

Ioan Luchian Mihalea, "omorât" de... orientarea sexuală şi de banii pe care îi avea

Îndrăgitul compozitor, solist şi dirijor a fost ucis pe 29 noiembrie 1993 de doi tineri de 19 ani, apropiaţi ai artistului. După o primă întâlnire amoroasă petrecută în casa compozitorului din Drumul Taberei, Nelu Florian Gavrilă a înţeles că, în afară de dragoste, poate să facă şi ceva bani de pe urma lucrurilor de valoare pe care le avea compozitorul în casă. În organizarea jafului l-a cooptat şi pe prietenul lui, Ionel Păun. Din păcate, Ioan Luchian Mihalea era acasă în momentul în care aceştia i-au spart locuinţa, iar sfârşitul a fost tragic. Artistul a fost lovit cu un ciocan şi mai apoi sugrumat cu un cablu de la aparatul video. A urmat apoi o isterie mediatică, după ce s-a descoperit că Ioan Luchian Mihalea era homosexual, deşi în urmă cu trei ani se căsătorise şi avea şi un băiat. Cei doi criminali au fost închişi pe viaţă şi trăiesc şi astăzi în penitenciarul de la Giurgiu

Cristian Nemescu, o moarte venită din senin

Tocmai plecase din studioul de montaj, împreună cu sunetistul Andrei Toncu, când taxiul în care circulau a fost lovit de un Porsche Cayenne care a trecut pe roşu, în zona podului Cotroceni. Evenimentul s-a întâmplat pe 24 august 2006, iar cel care l-a produs a fost cetăţeanul britanic Ali Imran. Cele trei victime, Cristian Nemescu, Andrei Toncu şi şoferul Radu Dumitru Arustei, au fost scoase dintre fiare la o oră de la producerea accidentului, însă au decedat în drum spre spital. Atunci cinematografia română, dar şi opinia publică, a fost zguduită la aflarea acestei veşti, Cristian Nemescu fiind la ora aceea unul dintre cei mai bine cotaţi regizori de la noi. Pelicula la care lucra chiar în perioada în care a decedat, "California Dreamin' (nesfârşit)", a fost foarte bine primită şi apreciată de critici. La Festivalul de Film de la Cannes, în 2007, Cristian Nemescu a primit Premiul Un Certain Regard. Ucigaşul Ali Imran a fost condamnat la 6 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat

Mihaela Runceanu, ucisă şi incendiată

Artista, aflată pe culmile gloriei, a fost ucisă pe 31 octombrie 1989, în garsoniera sa. Cel care "i-a decis soarta" este Daniel Cosmin Ştefănescu, un amic al vedetei care venise în vizită să vadă un film la video. De la vizionarea unui film şi până la omor a fost doar un pas, iar mobilul care a dus acolo a fost dorinţa de îmbogăţire a individului, care a râvnit la lucrurile vedetei. După ce victima sa a adormit, Ştefănescu a început să care din casă, însă spre ghinionul lui, Mihaela Runceanu a fost trezită de zgomot. În disperare de cauză, criminalul a sugrumat-o cu mâinile, pentru ca mai apoi să se folosească şi de cablul de la telefon. Înainte să părăsească locuinţa, Ştefănescu a incendiat garsoniera. Pentru crima comisă, Daniel Cosmin Ştefănescu a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, dar a fost eliberat după 17 ani, în 2006. Astăzi colindă toate televiziunile încercând să se disculpe, să ne explice şi să dovedească că nu el este ucigaşul. Cine-l mai crede?

Michael Jackson, ucis de cocktail-ul vieţii lui

Ştirea care a şocat nu numai România, dar şi lumea întreagă, a venit pe 25 iunie 2009, când toate posturile TV şi site-urile anunţau decesul unuia dintre cei mai importanţi artişti ai lumii, cel supranumit Megastarul muzicii pop. Celebrul cântăreţ, care a devenit faimos încă de când era copil şi a încântat generaţii întregi cu muzica sa exuberantă şi mişcările sale de dans, a murit după ce a făcut un stop cardiac, fiind apoi transportat la un spital din Los Angeles, informa Reuters, citând Los Angeles Times. Jackson avea 50 de ani. "Starul pop Michael Jackson a fost declarat mort de către doctori în această după-amiază, după ce a ajuns la spital în comă profundă", au declarat, la acea vreme, surse pentru ziarul californian. Potrivit site-ului TMZ, Jackson suferise un stop cardiac în casa sa din Holmby Hills, Los Angeles, în urma căruia a fost dus cu ambulanţa la Centrul Medical UCLA din Los Angeles. Însă cântăreţul nu şi-a recăpătat pulsul, în ciuda eforturilor medicilor. După efectuarea autopsiei s-a stabilit că Michael a fost ucis de un cocktail letal de medicamente - Xanax, Zoloft, Demerol, Propofol, Lorazepam - şi că cel care are habar de acest "tratament" pe care îl urma artistul este nimeni altul decât medicul lui personal Conrad Murray care, în prezent, este judecat pentru omucidere

Mădălina Manole, moartea într-un pahar de Furadan

Pe 14 iulie 2010, în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani, Mădălina Manole a decis să-şi ia viaţa, cu ajutorul a 400 de mililitri de Furadan, un insecticid extrem de puternic. Cel care a descoperit-o a fost chiar soţul ei, Petru Mircea. Deşi au fost chemaţi imediat la locuinţa din Otopeni, acolo unde a avut loc tragedia, medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe artistă. Investigaţia ulterioară a demonstrat că aceasta nu a fost prima tentativă de sinucidere a Mădălinei Manole, dar, din păcate, aceasta i-a reuşit