Cu mai bine de un secol și jumătate în urmă, într-o Europă în care femeile aveau acces limitat la educație, nu aveau drepturi politice egale cu bărbații și erau rareori încurajate să își construiască o carieră intelectuală independentă, o prințesă născută la București scria despre egalitatea dintre femei și bărbați.
Se numea Elena Ghica, dar Europa avea să o cunoască sub pseudonimul Dora d'Istria.
A fost scriitoare, publicistă, călătoare, pictoriță, una dintre primele femei alpiniste ale epocii și o intelectuală care publica în marile reviste europene despre politică, religie, identitate națională și condiția femeilor.
În 1859 publica „Les femmes en Orient”, o amplă analiză a situației femeilor din societățile orientale. Zece ani mai târziu, în „Despre femei de o femeie”, susținea explicit egalitatea în drepturi dintre femei și bărbați.
Era o perioadă în care asemenea idei erau departe de a fi acceptate.
Dora d'Istria nu s-a mulțumit însă să scrie despre libertate. Și-a construit propria viață într-un mod care sfida convențiile vremii: a călătorit singură prin Europa, a practicat tirul și călăria, a escaladat unul dintre marile vârfuri ale Alpilor și a devenit o voce cunoscută în mediile intelectuale internaționale.
Elena Ghica, prințesa născută într-o familie care i-a oferit o educație neobișnuită pentru o fată
Elena Ghica s-a născut la București, la 3 februarie 1828, într-una dintre cele mai importante familii boierești ale Țării Românești.
Era fiica banului Mihalache Ghica și a Catincăi Ghica și provenea din familia care îi dăduse Țării Românești mai mulți domnitori. Tatăl său era preocupat de istorie și arheologie și își transformase propria reședință într-un adevărat spațiu dedicat colecțiilor și culturii. Mama sa era, la rândul ei, o femeie cultivată și traducătoare.
Într-o perioadă în care educația fetelor din familiile aristocratice se concentra adesea asupra bunelor maniere, muzicii și pregătirii pentru viața de familie, Elena a primit o educație mult mai amplă.
A studiat limbi străine, istorie, literatură, artă și muzică.
Sursele biografice o descriu drept un copil excepțional de precoce. Până la zece ani ar fi studiat deja numeroase limbi străine, iar la 14 ani traducea „Iliada” lui Homer din greacă în germană. Mai târziu avea să publice studii și articole în mai multe limbi europene.
Între 1842 și 1849 a locuit împreună cu familia în mai multe centre culturale europene, printre care Viena, Dresda, Veneția și Berlin.
Pentru o adolescentă născută la București în 1828, accesul la asemenea medii intelectuale era extraordinar.
Și avea să îi schimbe întreaga viață.
O căsătorie în Rusia și ruptura care i-a schimbat destinul
În 1849, Elena Ghica s-a căsătorit cu principele rus Aleksandr Kolțov-Masalski și s-a mutat în Rusia.
Avea puțin peste 20 de ani.
La prima vedere, viața ei părea să urmeze traseul obișnuit al unei femei aristocrate a epocii: o căsătorie potrivită statutului social și intrarea într-un alt mare cerc nobiliar european.
Dar Elena nu era o femeie obișnuită pentru secolul al XIX-lea.
Interesele sale intelectuale, opiniile politice și caracterul independent au făcut ca viața în Rusia să nu fie una ușoară.
După mai bine de cinci ani, căsnicia s-a destrămat, iar ea a părăsit Rusia.A ajuns mai întâi în Elveția și apoi în Italia, unde avea să își petreacă o mare parte din viață.
Această despărțire a reprezentat, într-un fel, începutul adevăratei sale cariere.
Din acel moment, Elena Ghica avea să devină Dora d'Istria.
De ce și-a ales numele Dora d'Istria
Pseudonimul sub care avea să devină cunoscută în Europa nu a fost ales întâmplător.
„Dora d'Istria” avea un aer cosmopolit și era suficient de neutru pentru ca autoarea să poată intra într-o lume publicistică dominată în mare parte de bărbați.
Sub acest nume a publicat în reviste și ziare din Franța, Italia, Elveția, Grecia, Statele Unite și alte țări.
A colaborat cu publicații importante precum „Revue des deux mondes”, „International Review”, „Nuova Antologia” și numeroase alte reviste culturale și politice.
Scria despre istoria popoarelor din Balcani, religie, identitate națională, folclor, politică și condiția femeilor.
Nu era o autoare marginală care publica ocazional.
Dora d'Istria devenise o intelectuală europeană.
În 1859 scria deja despre condiția femeilor
Una dintre preocupările constante ale Dorei d'Istria a fost statutul femeilor.
În 1859 a publicat „Les femmes en Orient”, o lucrare în care analiza viața femeilor din societățile orientale și încerca să prezinte publicului occidental o lume puțin cunoscută.
Zece ani mai târziu avea să publice una dintre cele mai importante lucrări ale sale despre această temă, „Despre femei de o femeie”.
În această carte susținea egalitatea în drepturi între femei și bărbați și analiza situația materială, socială și intelectuală a femeilor din diferite societăți europene.
Era anul 1869.
În multe state europene, femeile nu aveau drept de vot. Accesul lor la universități era încă limitat, iar profesii precum avocatura, magistratura, ingineria sau politica erau aproape complet închise femeilor.
În acest context trebuie citite textele ei.
Ceea ce astăzi poate părea o afirmație firească – ideea că femeile trebuie să beneficieze de educație și drepturi comparabile cu ale bărbaților – putea fi o poziție radicală în lumea în care trăia Dora d'Istria.
Pentru ea, emanciparea începea cu educația
Dora d'Istria nu privea emanciparea femeilor doar ca pe o problemă juridică.
Educația ocupa un loc central în gândirea ei.
Considera că femeile nu pot deveni cu adevărat independente dacă accesul lor la cunoaștere rămâne limitat și dacă societatea le pregătește exclusiv pentru rolul de soție și mamă.
În scrierile sale, compara situația femeilor din diferite țări și observa cât de mult depinde poziția lor socială de accesul la educație și de posibilitatea de a avea o viață intelectuală și profesională proprie.
Cercetările moderne dedicate operei sale subliniază tocmai această preocupare constantă pentru educație și rolul social al femeilor.Este ușor de înțeles de ce subiectul era atât de important pentru ea.
Elena însăși beneficiase de o educație aproape imposibil de imaginat pentru majoritatea femeilor generației sale.
Știa din propria experiență cât de mult poate schimba educația destinul unei femei.
Nu era interesată doar de drepturile femeilor
Ar fi însă nedrept să reducem întreaga activitate a Dorei d'Istria la feminism.
Curiozitatea ei intelectuală era enormă.
A scris despre istoria românilor, despre folclor, despre Albania, Grecia, Imperiul Otoman, Elveția, religia ortodoxă și popoarele din sud-estul Europei.
Într-un studiu publicat în prestigioasa „Revue des deux mondes” în 1859, a analizat identitatea românească pornind de la cântecele populare culese și publicate de Vasile Alecsandri.
A scris despre Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Horea și Avram Iancu și folosea în lucrările sale o bibliografie românească și europeană impresionantă pentru epocă.
Era profund interesată și de problema naționalităților.
Secolul al XIX-lea era epoca în care numeroase popoare din Europa încercau să își definească sau să își câștige identitatea politică. Dora d'Istria a devenit o susținătoare a mai multor asemenea mișcări și a scris despre români, albanezi, greci și alte popoare din sud-estul Europei.
Deși trăia departe de România, nu a încetat să se considere româncă
Elena Ghica și-a petrecut mare parte din viața adultă în afara țării.
După Rusia și Elveția a locuit în mai multe orașe italiene, iar din 1872 s-a stabilit la Florența.
Cu toate acestea, legătura cu România a rămas foarte puternică.
Într-un text citat în biografiile sale, spunea că, deși fusese îndepărtată de soartă de „malurile dragi ale Dâmboviței”, nu încetase niciodată să aparțină țării natale și să se gândească la destinul acesteia.
A scris frecvent despre cultura, istoria și identitatea românilor și a încercat să le facă mai bine cunoscute în mediile intelectuale occidentale.
Într-o vreme în care România modernă abia se forma, asemenea texte aveau și o importantă dimensiune diplomatică și culturală.
Prințesa care urca munții într-o epocă în care femeile purtau rochii până în pământ
Viața Dorei d'Istria devine și mai neobișnuită dacă ieșim din bibliotecă și o urmărim în călătoriile sale.
Nu era doar o intelectuală care își petrecea viața scriind.
Practica tirul, călăria și era pasionată de ascensiunile montane.
În 1855 a urcat vârful Mönch din Alpii elvețieni, cu o altitudine de peste 4.000 de metri. Ascensiunea este considerată una dintre primele mari performanțe feminine ale alpinismului european, iar istoria sportului românesc o consemnează drept primul nume românesc important legat de cucerirea marilor vârfuri alpine.
Imaginea este remarcabilă.
Suntem la mijlocul secolului al XIX-lea, cu mult înainte de apariția echipamentelor moderne de alpinism, a prognozelor precise și a infrastructurii turistice de astăzi.
Iar una dintre persoanele care urcă un vârf alpin de peste 4.000 de metri este o femeie născută la București în 1828.
Despre această experiență avea să scrie ulterior în lucrarea „La Suisse allemande et l'ascension du Moench”.
O femeie celebră în Europa, dar mult mai puțin cunoscută astăzi în România
În timpul vieții, Dora d'Istria era departe de a fi o figură obscură.
A fost membră sau membră de onoare a numeroase academii, institute și societăți culturale din Europa și din afara ei.
Scrierile sale circulau în mai multe limbi, iar numele ei era cunoscut în mediile intelectuale din Italia, Franța, Grecia, Austria și alte țări.A scris în franceză, italiană, germană, greacă, rusă și engleză și a avut o rețea impresionantă de corespondenți.
Astăzi însă, numele ei este cunoscut în principal celor interesați de istoria culturală a secolului al XIX-lea.
Este un contrast curios.
O femeie originară din București, citită și discutată în întreaga Europă a secolului al XIX-lea, a ajuns mult mai puțin prezentă în memoria publică decât numeroși contemporani de-ai săi.
Era Dora d'Istria feministă?
Dacă folosim termenul în sensul actual, răspunsul necesită puțină nuanță.
Mișcările feministe organizate aveau să se dezvolte puternic în Europa în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX. Dora d'Istria scria însă despre multe dintre problemele care aveau să devină centrale pentru aceste mișcări: accesul femeilor la educație, statutul lor social, independența și egalitatea juridică.
Sursele culturale românești o descriu în mod explicit drept feministă și susținătoare constantă a drepturilor femeilor.
Dar ideile ei trebuie înțelese în contextul timpului.
Nu toate pozițiile sale ar coincide neapărat cu ceea ce numim astăzi feminism. Ceea ce este incontestabil este faptul că a făcut din condiția femeilor o temă intelectuală majoră într-o perioadă în care foarte puține femei aveau acces la spațiul public european.
Și, poate și mai important, propria ei viață contrazicea modelul feminin tradițional al epocii.
A trăit exact libertatea despre care scria
Există uneori o distanță mare între ideile unui autor și viața sa.
În cazul Dorei d'Istria, distanța este surprinzător de mică.
Vorbea despre educația femeilor și era una dintre cele mai educate femei ale generației sale.
Scria despre independență și și-a construit o viață intelectuală proprie după despărțirea de soț.
Vorbea despre libertate și călătorea prin Europa într-o perioadă în care femeile independente erau rare.
Scria despre limitele impuse femeilor și urca pe vârfuri alpine de peste 4.000 de metri.
Publica articole politice, era primită în cercuri academice și coresponda cu intelectuali europeni.
Viața ei devenise, în sine, un argument pentru ideile pe care le susținea.
Și-a lăsat o parte din avere Bucureștiului
Dora d'Istria a murit la Florența la 17 noiembrie 1888, la vârsta de 60 de ani.
A trăit departe de București în ultimele decenii ale vieții, dar nu și-a uitat orașul natal.
Prin testament, a lăsat o parte din avere pentru instituții din Florența, dar și pentru București. Sursele biografice menționează că a făcut donații destinate inclusiv Spitalului Pantelimon, legat de familia Ghica, și municipalității bucureștene.
Cărțile, corespondența și alte bunuri culturale au fost, de asemenea, lăsate unor instituții publice.
Era un ultim gest caracteristic unei femei pentru care educația și cultura reprezentaseră centrul întregii existențe.
O femeie care pare surprinzător de modernă și după aproape două secole
Dacă privim portretele Dorei d'Istria, vedem o prințesă a secolului al XIX-lea, îmbrăcată după moda epocii.
Dacă îi citim însă biografia, imaginea devine mult mai greu de încadrat în stereotipurile perioadei.
Era o femeie care călătorea, scria, publica, polemiza, studia societăți, vorbea despre politică, practica sporturi considerate neobișnuite pentru femei și își câștigase un loc într-o comunitate intelectuală internațională.
Iar când scria despre condiția femeilor, nu vorbea despre o problemă abstractă.
Trăia într-o lume în care femeilor li se cerea aproape permanent să accepte limite stabilite de alții.
Dora d'Istria a ales să nu le accepte.
De aceea, poate că cea mai interesantă parte a moștenirii sale nu este faptul că a fost prințesă, poliglotă sau una dintre primele alpiniste ale Europei.
Este faptul că, în urmă cu aproximativ 160 de ani, o româncă susținea în marile publicații europene o idee care astăzi ni se pare evidentă: valoarea intelectuală și libertatea unui om nu ar trebui să depindă de faptul că s-a născut femeie sau bărbat.