Sunteti printre cei care spuneti “Cand sunt la dieta mi-e pofta tot timpul de alimente pe care nu ar fi indicat sa le consum!” sau“ Am inceput o dieta de nenumarate ori, dar nu reusescsa ma tin de ea!”. Dar pana la urmade ce e atat de important satinem o dieta?
„Menţinerea greutăţii optime trebuie privită nu doar ca o problemă estetică, ci mai ales ca una de sănătate. De multe ori intenţia de a slăbi apare in perspectiva unui eveniment important (căsătoria fiind probabil cel mai frecvent), înainte de concediu sau când costumul de baie nu ne mai este prieten. Atunci când dorim să slăbim, putem ţinti 2 direcţii: scăderea aportului de calorii şi creşterea efortului fizic ( ca intensitate sau ca durată) . Cel mai indicat este să se combine cele 2 direcţii, astfel încât aportul alimentar să nu fie foarte mic, iar aspectul fizic să fie unul tonic, alături de toate beneficiile activităţii fizice regulate.” ne spune Luiza Pirvu,medic specialist nutritionist.
“Este important să ne menţinem greutatea normală sau să luăm măsuri cât mai rapid dacă observăm o tendinţă de creştere; este mult mai uşor să decizi să slăbeşti atunci când sunt mai puţine kilograme de scăzut, dietele nu mai par atât de restrictive dacă trebuie ţinute pe termen scurt, iar impactul acestui surplus va fi mai mic şi de mai scurtă durată asupra organismului.” ne explica in continuare medicul nutritionist.
“In cazul une idiete, iaurtul0% grasime poate avea un rol central, fiind uşor de digerat si cu un aport caloric mic. El poate fi combinat atât cu proteine ( carne + sosuri pe bază de iaurt),cât şi cu carbohidraţi ( de exemplu,cartof copt cu sos de iaurt). Este, probabil, alături de legume, alimentul care se poate integra cel mai uşor în meniuri, putând fi o opţiune pentru micul dejun( ca atare sau combinat cu cereal integrale, merişoare, nuci, etc ), pentru o gustare rapidă ( sortimentul simplu, de mâncat cu linguriţa, de băut sau sortimentul cu fructe, dacă simţim nevoia de ceva dulce sau pur şi simplu vrem să ne răsfăţăm fără remuşcarea caloriilor), pentru prânz sau cina ( dresingul salatelor, al peştelui, etc). Pe lângă această versatilitate, iaurtul0% grasime este şi o sursă naturala de calciuşi de proteine. De exemplu,gama de iaurt Dietetic Danone are un aport de protein care variază între 3,3 % ( sortimentul de băut) si4,2% ( sortimentul de mâncat cu linguriţa), protein din lapte de cea mai bună calitate, care contin toti aminoacizii esentiali.Iaurturile degresate pot fi consumate oricând, nu doar când ţinem un regim de slăbit , ci şi dacă vrem doar să ne păstram greutatea sau dupa ce ne-am rasfatat cu o masa copioasa.”
Un alt aspect de care ţinem cont atunci când alegem un iaurt 0% grasimee ste cel legat de gust. Produsele din gama Danone Dietetic au un gust foarte bun pentru un produs cu 0% grasime. In plus acum vine cu o noutate gustoasa: Danone 0% grasime cu bucati mari de fructe!
Doamna doctor Luiza Pirvu continua “Desi sortimentul cu fructe contine zaharuri aportul de calorii este sub 100 per portie!Adica ne putem permite un desert delicios, fara sa compromitem dieta. Calitatea produselor Danone Dietetic, oferta varianta si gustul foarte bun m-au convins ca sunt potrivite pentru orice dieta!”