Ce trebuie sa stii despre fondul de rulment si fondul de reparatii

Te-ai intrebat vreodata ce este fondul de rulment, pe care il platesti in fiecare an, si la ce foloseste el? Dar cel de reparatii? Intr-o scurta definitie, fondul de rulment este o plata anticipata...

Te-ai intrebat vreodata ce este fondul de rulment, pe care il platesti in fiecare an, si la ce foloseste el? Dar cel de reparatii? Intr-o scurta definitie, fondul de rulment este o plata anticipata pe care tu, ca proprietar de locuinta, o depui la Asociatia de Proprietari de care apartii, in vederea platilor catre furnizori; fondul de reparatii este suma folosita exclusiv pentru construirea, consolidarea sau modernizarea imobilului in care stai.

Anul trecut, Guvernul a aprobat Legea nr. 230/6.06.2007, prin care fondul de rulment, odata obligatoriu, a devenit doar un fond optional. Locul acestuia a fost luat de fondul de reparatii.

Fondul de rulment


Fondul de rulment se calculeaza in functie de: 

  • Numarul de persoane inregistrate in Cartea de Imobil ca locuitori in cadrul cladirii/scarii pentru care s-a constituit Asociatia de Proprietari.
  • Cota-parte indiviza de proprietate din proprietatea comuna (suprafata utila a apartamentului sau spatiului cu alta destinatie).
  • Dupa natura serviciului facturat (de exemplu cheltuielile pentru incalzire).

Valoarea fondului de rulment trebuie sa fie egala cu suma corespunzatoare acoperirii cheltuielilor lunare, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, dintr-un an calendaristic. Fiecare proprietar beneficiaza de propriul fond de rulment pentru acoperirea cheltuielilor curente, asa cum s-a stabilit de Adunarea Generala a Proprietarilor.

Fondul de rulment constituit se utilizeaza numai pentru plata facturilor curente, aferente consumurilor lunii anterioare.
Dupa plata facturilor curente, fondul de rulment se reintregeste lunar prin incasarea cotelor de contributie afisate pe lista de plata a lunii in curs, avand ca referinta de calcul aceste facturi curente, corespunzatoare consumurilor lunii anterioare.

Daca esti chirias, iar prin contractul de inchiriere pe care l-ai incheiat cu proprietarul esti obligat sa participi la plata cheltuielilor curente ale condominiului in care locuiesti, vei participa si la formarea fondului de rulment.
      
Fondul de rulment deja incasat se restituie numai in situatiile de schimbare a domiciliului sau a dreptului de proprietate, daca prin actele de transmitere a dreptului de proprietate sau a folosintei locuintei nu se stipuleaza altfel, urmand ca viitorul proprietar, membru sau nu al Asociatiei, sa achite fondul de rulment corespunzator cheltuielilor aferente lui.

Fondul de rulment care apartine unui proprietar nu poate fi folosit pentru alt proprietar in scopul platii unor facturi decat cu acordul acestuia.
Altfel, se considera un credit facut de catre o persoana (administratorul, contabilul) sau un grup de persoane (Comitetul Executiv, Adunarea Generala) fara sa existe o cerere (din partea restantierului) si un acord (din partea proprietarului bun-platnic) pentru acordarea acestui imprumut.

Fondul de reparatii


Fondul de reparatii este suma de bani destinata partilor de constructii/instalatii aflate in proprietate comuna si are o perioada de folosire limitata.

Aceasta suma se depune la Asociatia de Proprietari, iar proprietarul nu o mai primeste inapoi. Din fondul de reparatii nu se plateste intretinerea, iar din fondul de rulment nu se platesc reparatiile.

Din moment ce a fost aprobat de proprietari in cadrul Adunarii Generale, fondul de reparatii este obligatoriu si nu va putea fi folosit decat cu acordul acestei Adunari Generale a Asociatiei de Proprietari, in conformitate cu bugetul de venituri si cheltuieli.


In cazul in care ai intarziat cu plata fondului de reparatii, exista un sistem propriu de penalizari al fiecarei Asociatiei de Locatari, iar acesta a fost aprobat de Adunarea Generala si consemnat intr-un proces verbal. Ulterior, pentru neplata restantelor si a penalizarilor, dupa trei luni, Asociatia te poate da in judecata.