Ciobanescul de Asia Centrala, un caine impresionant

Cine vede pentru prima oara in viata un Ciobanesc de Asia Centrala, ramane impresionat de aspectul acestuia. Dar, pe langa puterea si constitutia atletica...

Cine vede pentru prima oara in viata un Ciobanesc de Asia Centrala, ramane impresionat de aspectul acestuia. Dar, pe langa puterea si constitutia atletica cu care a fost inzestrat, trebuie sa stiti ca acest caine indeplineste cateva "sarcini" vechi de cand lumea: pazirea turmelor si protejarea gospodariilor de raufacatori.

Nu va lasati intimidat de aspectul sau masiv: Ciobanescul de Asia Centrala poate fi extrem de tandru si afectuos cu stapanii, iubitor si jucaus cu copiii. Dar cand vine vorba de straini, nu se sfieste sa-si dovedeasca loialitatea si curajul.



Potrivit unei legende foarte vechi, imediat dupa ce Adam a fost alungat de Dumnezeu din Paradis, a fost inconjurat de animale salbatice, in fruntea carora se afla un caine urias. Primul om a cerut ajutorul Divinitatii, care l-a sfatuit sa se apropie de caine si sa-l mangaie.

Adam i-a ascultat sfatul, iar cainele s-a intors impotriva fiarelor, aparandu-l. In felul acesta, cainele a devenit primul prieten si protector al omului pe pamant.

In secolul al VI-lea i.Hr., la asezarea de la Dzheitun, pe teritoriul Turkmenistanului, au fost descoperite ramasitele unor caini de talie impresionanta, asemanatori Ciobanescului de Asia Centrala, iar in secolul al II-lea i.Hr., la asezarea de la Altyn, au fost descoperite dovezi ce atestau existenta stramosilor "asiaticului modern".

Prima mentiune despre Mastifful Tibetan, presupus a fi stramosul Ciobanescului Asiatic, a fost descoperita in vechea opera chineza "Cartea Cronicilor" ("Book Of Chronicles"), datand din anul 1121 i.Hr.

Legenda spune ca un caine de talie mare (asemanator mastiffilor) a fost prezentat imparatului chinez Vu-Vangu.

Aceasta mentiune a fost piatra de temelie in incercarea de a demonstra ca Mastifful Tibetan este stramosul Ciobanescului de Asia Centrala, marturie in acest sens stand si figurina din teracota descoperita la asezarea de la Altyn-Depe (situata pe teritoriul de astazi al Turkmenistanului), in Epoca de Bronz, care infatisa un caine urias, aproape identic Ciobanescului de Asia Centrala din zilele noastre, cu urechile si coada cupate.

Prezenta unui caine mare, curajos si puternic, era impusa de insasi situatia geografica a regiunii Turkmenistan: pe de o parte, se situau nemilosii munti Kopetdag, pe de alta, marea Caspica si desertul Kara Kum.

Nici una dintre rasele de caini existente atunci nu puteau invinge singure aceste obstacole naturale, astfel incat turkmenii au recurs la incrucisarea acestora cu puternicul Alabai (denumirea turkmena a Ciobanescului de Asia Centrala). Fiind adevarati crescatori, turkmenii au promovat rase unice de animale, precum Ahalteke (cal de curse), Alabai, cainele de vanatoare numit Tazy, pastrandu-le multi ani la rand caracteristicile principale.

In timpuri stravechi, principala preocupare a turkmenilor era pastoritul. Pe atunci, cainii erau folositi esentialmente pentru paza asezarilor omenesti si mai putin pentru paza turmelor. La inceputul secolului I i.Hr., aceasta situatie s-a schimbat si a debutat "era" crescatorilor de vite nomazi.

Acestia obisnuiau sa-si duca turmele pe pasuni indepartate si acolo, departe de orice asezare omeneasca, cu greu puteau supravietui fara un prieten, un ajutor de nadejde sau un protector.

Dupa cum poate ati ghicit, cine altcineva le putea fi alaturi decat loialul si curajosul Alabai? In opozitie cu asezarile in care cainii erau folositi strict la paza gospodariei, stramosii Ciobanescului de Asia Centrala ii ajutau pe crescatorii de vite sa-si pasca oile si ii protejau si de atacurile fiarelor care se aflau in numar mare pe teritoriul Turkmenistanului.

Ciobanescul de Asia Centrala era (si este si in zilele noastre!) un caine foarte puternic, se multumea cu putina mancare oferita, putand rezista o zi intreaga doar cu o bucata de paine, dar fiind capabil sa pasca o turma foarte mult timp, protejand-o de animalele salbatice. Crescatorii de vite apreciau din plin calitatile acestui caine atat de mare, capabil sa lupte cu un lup si care... manca atat de putin!

De asemenea, Ciobanescul de Asia Centrala suporta destul de bine si schimbarile de temperatura, adaptandu-se atat caldurilor de peste 45 de grade Celsius la umbra, cat si temperaturilor foarte scazute, de pana la minus 30 de grade Celsius, din muntii Turkmenistanului.

O alta calitate foarte apreciata a acestuia era abilitatea de a-si proteja stapanii de atacurile... serpilor. Ciobanescul inhata sarpele si-i rupea cu muscaturi taioase sira spinarii.
Cainele proceda astfel dintr-un anume motiv: daca ar fi prins sarpele de cap, in cazul in care ar fi fost vorba de unul mai mare, acesta i s-ar fi putut incolaci in jurul gatului, strangulandu-l. Toate aceste calitati au facut din Ciobanescul de Asia Centrala adevaratul prieten si "gardian" al crescatorilor de animale turkmeni.

Secolul al VI-lea i.Hr. ne dezvaluie un val de cuceriri ale regilor Ahemenizi. Potrivit unei legende, Kir I, cel mai mare dintre regii Ahemenizi, fusese hranit cu laptele unei catele. Astfel, cainii erau foarte pretuiti si chiar erau considerati sfinti!

Au urmat, in secolul al IV-lea i.Hr., cuceririle lui Alexandru cel Mare in drumul sau spre India si era celor mai mari batalii si campanii de cucerire. In secolul al VI-lea, Asia Centrala a fost cucerita in intregime de catre turci, care si-au infiintat propriul stat in anul 551. In aceasta perioada, cresterea vitelor avansase, pastorii avand in continuare nevoie de un prieten loial. Iar acesta nu putea sa fie decat... cainele!

Atitudinea fata de caini s-a schimbat brusc in secolul al VII-lea i.Hr. o data cu cucerirea Asiei Centrale de catre arabi. Daca ahemenizii considerau cainii drept fiintele cele mai sacre, arabii, avand in vedere credinta islamica, ii priveau ca pe niste animale murdare si pagane. In consecinta, atitudinea fata de cel mai bun prieten al omului se schimbase radical: cainii agresivi erau pur si simplu ucisi, iar cei linistiti si loiali fata de stapani erau pastrati.





Datorita numeroaselor zone geografice pe care era raspandita, rasa a fost (si este in continuare) cunoscuta sub mai multe denumiri, ce difera de la o regiune la alta. Astfel, in Turkmenistan i se spune Alabai, considerat a fi numele real al rasei, si, in consecinta, o specie ce-si trage sevele din aceasta neimblanzita regiune.

Dar unii cercetatori sustin ca rasa nu apartine doar Turkmenistanului, ea fiind intalnita, de secole, in regiunea cuprinsa intre marea Caspica (in partea de Vest), Pamirs (la Est) si intre nordul Iranului si Afganistan, pana in sudul Siberiei. Pe intelesul tuturor, aceste regiuni sunt cunoscute astazi sub denumirile Kazakhstan, Kirghizstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Afganistan, Iran si Rusia.

Continuand enumerarea variatelor nume ale "asiaticului", amintim ca in Tadjikistan acesta se numea Alach, Dakhmarda si Koyuntchi, in Uzbekistan - Sarkandjik, in Afganistan - Sage Koochi, Djence-Sheri si Djence-Palangi, in Iran - Sage Mazandarani, in varianta mongola este numit Khonch-Nokhoi, iar Ovcharka este numele rusesc al acestuia, traducandu-se pur si simplu prin "caine ciobanesc" sau "cainele pastorilor".