Teo Trandafir va fi iar operată în Austria

Teo Trandafir se va reîntoarce la Clinica AKH din Viena, pentru a fi supusă unei noi intervenţii chirurgicale, cauzată de apariţia unor complicaţii după operaţiile suferite în primăvara acestui an, a declarat pentru Mediafax fosta moderatoare TV.

"Este vorba de o complicaţie care apare destul de frecvent şi care trebuie rezolvată. Nu ştiu încă data. Nu s-a făcut o programare", a declarat Teo Trandafir.

În ceea ce priveşte perioada de recuperare, deputatul PDL a spus că nu ştie cât va dura.
Perioada de recuperare "depinde de ce vor găsi acolo", a mai spus Trandafir.

Potrivit apropo.ro, Teo Trandafir ar fi specificat că "este o intervenţie minoră", cauzată de apariţia unor umflături în urma intervenţiilor chirurgicale. "Adică, în general, există posibilitatea să apară la pacienţii care au fost operaţi. Mi-au apărut şi mie. Este de preferat să merg tot la Viena şi să mă las din nou pe mâna chirurgului care m-a tratat", a declarat Teo.