A murit jurnalista care a anunţat începerea celui de-al Doilea Război Mondial

Clare Hollingworth, prima jurnalistă care a anunţat declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, a murit în Hong Kong, la vârsta de 105 ani.

În august 1939, Clare Hollingworth a fost prima persoană din lume care anunţa că 1000 de tancuri ale Germaniei au invadat Polonia. Pentru ea era a treia zi de lucru la publicaţia The Telegraph atunci când cel de-al Doilea Război Mondial a fost declanşat.

Hollingworth era reporter începător pentru Daily Telegraph atunci când a anunţat "ştirea senzaţională a secolului". Clare a fost jurnalistul care a reperat trupele germane care se grupaseră la graniţa poloneză, în timp ce călătorea din Polonia în Germania, în 1939, informează BBC, citat de Mediafax.

Totodată, Claire Hollingworth a fost corespondent şi în războiul din Vietnam, în Algeria şi Orientul Mijlociu.

O altă ştire în exclusivitate, despre spionul britanic Kim Philby, a fost descoperită tot de Hollingworth pentru cotidianul The Guardian, în 1963.

Convinsă că Philby se află în aceeşi linie de spionaj care îi includea pe Guy Burgess şi Donald Maclean, a scris că acesta a fugit în Rusia. Însă The Guardian a amânat publicarea relatării jurnalistice a lui Clare Hollingworth timp de trei luni.

Înainte de a deveni reporter, Hollingworth a ajutat în operaţiunea de salvarea a mii de oameni de forţele mobilizate de Hitler prin eliberarea unor vize britanice.

De-a lungul vieţii, a fost membru de seamă în Clubul Corespondenţilor Străini (FCC), din Hong Kong, unde şi-a sărbătorit aniversarea de 105 ani, în octombrie anul trecut.

Tara Joseph, preşedinte al FCC, a declarat despre Hollingworth: "A fost o sursă de inspiraţie extraordinară şi un membru al clubului nostru de nepreţuit".

Hollingworth, care a fost căsătorită de două ori, şi-a petrecut ultimele patru decenii în Hong Kong, după ce a lucrat în Beijing, în anii 1970.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.