"Designerul suprem" a facut greseli de proiectare a omului



Prestigioasa publicatie British Medical Journal trece in revista, in ultimul sau numar, "greselile de proiectare’" a corpului uman, care a ramas pana in prezent la fel ca la inceputuri, in pofida miilor de ani de evolutie a speciei umane, dupa ce a solicitat ajutorul unor specialisti cu autoritate in domeniu. Luand in dezbatere conceptia creationista a vietii, revista britanica afirma ca "Designerul Suprem" a comis unele greseli de proiectare atunci cand l-a creat pe om. "Este evident ca El nu s-a gandit sa ne faca sa mergem in doua picioare, insa noi am reusit asta pe parcurs, iar, in consecinta, ne confruntam astazi cu probleme de coloana si dureri la incheieturi.
N-ar fi fost rau daca El ar fi corectat aceste greseli si ar fi schimbat cel putin unghiul bazinului uman sau ar fi consolidat articulatia femuro-tibiala", scrie revista pe tonul caracteristic umorului britanic. Oamenii de stiinta intervievati de aceeasi revista au propus, pe langa indreptarea coloanei si a articulatiilor femuro-tibiale, eliminarea amigdalelor, care, dupa cum se stie, nu sunt absolut necesare, umplerea sinusurilor nazale deoarece, deschise, acestea reprezinta o sursa de infectii, precum si lungirea varfului degetelor pentru a usura tastarea la computer si la telefonul mobil.
In opinia oamenilor de stiinta, organele genitale ale barbatului ar putea fi dispuse intr-o alta regiune a corpului uman, cat mai departe de organele de excretie si intr-o zona mai protejata de lovituri. Bunaoara, sa poata fi purtate la subsoara si la nevoie sa fie accesibile. Daca ar fi de imbunatatit corpul uman, oamenii de stiinta considera ca omul ar putea fi inzestrat cu picioare demontabile; cu canale separate de respiratie si ingurgitare a hranei, pentru a se evita pericolul sufocarii daca o bucatica de aliment se opreste in gat; cu maini cu sase degete si cu ochi mai buni; cu par care sa nu cada niciodata.
In plus, savantii britanici considera ca oamenii si-ar putea reduce contactele sexuale pentru a economisi energia pentru alte activitati.