Deshidratarea si supraincalzirea organismului te pot lasa fara energie si iti pun sanatatea in pericol. Totusi nu renunta sa faci miscare chiar daca este foarte cald. Specialistii te sfatuiesc ce masuri sa iei pentru ca organismul tau sa nu cedeze la efort in timpul verii.
Ia dejunul cu 40 de minute
inainte de exercitii
Cel mai bine este sa alergi dimineata, pana la ora 10.00, pe o temperatura mai mica de 32-34 de grade Celsius. „Seara, organismul este suprastresat, motiv pentru care nu este recomandat efortul. Ia masa cu 40 de minute inainte de efort, dar, daca esti la inceput, nu-ti schimba brusc regimul alimentar.
Treptat este ideal sa consumi la dejun cereale cu lapte ori iaurt si suc proaspat de portocale”, te sfatuieste Zsolt Gyongyossy, antrenorul fostei atlete Gabriela Szabo.
Fereste-te de uzuri de tesut sau rupturi de fibre
In timpul efortului, este recomandat sa bei lichide rehidratante. Acestea refac echilibrul mineral si fluidizeaza sangele. „Din cauza efortului, sangele se ingroasa, iar circulatia devine greoaie. Cantitatea de bauturi rehidratante se stabileste de la persoana la persoana. Cert este ca trebuie consumate treptat, cu inghitituri mici, deoarece excesul streseaza organismul. Lichidele trebuie sa fie la o temperatura normala”, mai spune antrenorul Zsolt Gyongyossy.
„Daca nu bei suficiente lichide in timp ce faci sport pot aparea crampe musculare, uzuri de tesut sau chiar rupturi de fibre musculare”, completeaza Vlad Haralambie, medic la Institutul National de Medicina Sportiva din Bucuresti.
Daca esti la inceputul unui program de sport, nu solicita organismul foarte mult. Incepe cu o plimbare. La mijlocul ei, alearga doua-trei minute, dupa care continua sa mergi. Daca alegi sa inoti, in primele zile fa o tura de bazin, dupa care poti sa treci la doua.
O ora de alergat pe caldura, un kilogram pierdut
„Dupa o ora de alergat pe caldura vei pierde in jur de un kilogram, ceea ce inseamna ca trebuie sa bei un litru de apa dupa efort”, explica Vlad Haralambie. Bea apa dupa zece minute de la efort pentru ca pulsul sa revina la normal. Dupa aproximativ 15 minute de odihna fa un dus scotian (alterneaza apa rece cu cea calda) sau mergi la sauna ca sa-ti imbunatatesti circulatia si ca sa elimini toxinele, te sfatuiesc specialistii.
Mananca abia dupa o jumatate de ora de la efort si fereste-te de produsele hipolipidice, precum slanina, untul gras, laptele gras sau carnea de porc.
PERFORMANTA
Antrenamente la 40 grade C cu 4-5 litri de lichide
Claudiu Niculescu, atacantul echipei de fotbal Dinamo, ne-a marturisit ca niciodata nu s-a antrenat pe o asemenea caldura. Golgheterul editiei trecute de campionat spune ca un sportiv face, in asemenea conditii, eforturi extraordinare pentru a rezista. „Antrenamentele sunt aceleasi, chiar daca afara sunt 40 de grade Celsius”, afirma Niculescu.
„Ceea ce s-a modificat este regimul alimentar. Nu cantitativ, ci ca diversitate. Grasimile sunt interzise. Carnea este acceptata doar sub forma de gratar. Este indicat sa mananci foarte multe fructe si salate. O prajitura, dupa masa de pranz, reprezinta maximum de dulciuri in 24 de ore. Ceea ce conteaza insa cel mai mult e hidratarea organismului”.
Claudiu Niculescu sustine ca bauturile energizante si apa plata sunt singurele lichide pe care un sportiv trebuie sa le consume pe timpul caniculei. „La finalul unei zile de pregatire „contabilizez” 4-5 litri de lichid”, a incheiat Niculescu. (Adi Dobre)