Daca va luati si copiii, aveti mare grija la alimentatia acestora
Trei mese pe zi, doua gustari, relaxarea, dar si miscarea pot duce la pierderea kilogramelor in plus sau la mentinerea unei greutati normale. Daca va luati si copiii in concediu, aveti grija la ce restaurante mergeti. Pentru ca sunt foarte sensibili, micutii pot face usor enterocolite.
Intre 3 si 5 reprize de mese zilnic
Evitarea produselor de tip fast-food (pizza, hamburger), a prajiturilor cu crema si a conservelor va ajuta sa va pastrati greutatea normala in concedii.
„Chiar daca tentatia este mare, este bine sa nu consumam grasimi, sunca sau conserve. Pe temperaturi ridicate, mezelurile nu se pastreaza bine, existand riscul unor toxiinfectii alimentare”, afirma specialistul in alimentatie Gheorghe Mencinicopshi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare din Bucuresti.
Legumele, fructele, pestele proaspat, friptura la gratar, supele si ciorbele din pui sau vita, precum si branzeturile va feresc de eventualele toxiinfectii si, totodata, va mentin si silueta.
„Chiar daca pare paradoxal, mancand se poate slabi. Hrana trebuie impartita in asa fel incat s-o consumam in 3 reprize, minim, si chiar 4 sau 5. In acest fel, nu vom avea senzatia acuta de foame.
In plus, organismul nu va percepe vreun surplus de energie si nu va depune sub forma de tesuturi adipoase aceasta grasime. Pe langa faptul ca aceasta este cheia unei slabiri sanatoase, ajuta si la mentinerea normoponderalitatii. Alimentatia trebuie completata si de eliminarea sedentarismului”, mai afirma specialistul in alimentatie.
Proteine dimineata, interdictii la dulceata seara
In niciun caz nu va limitati doar la o cafea dimineata.
Ar trebui sa consumati proteine - ou, iaurt, cereale integrale si chiar un gratar dintr-o carne slaba, de pui sau de peste.Dupa micul dejun, ar trebui sa luati o gustare in jurul orei 10. Intre mese se pot consuma fructe crude, mere in special, dar si banane.
La pranz se poate servi o supa sau o ciorba, cat mai naturala. Apoi felul doi, care trebuie sa contina o proteina de origine animala, dar poate fi si vegetala.
Desertul nu trebuie sa fie cu zaharuri de cofetarie sau produse de patiserie, foarte rafinate. Cel mai bine ar fi sa se consume produse care provin din cereale integrale sau chiar o salata de fructe crude, fara zahar sau fel de fel de toppinguri. Urmatoarea masa consta intr-un mic desert, care poate fi luat pe la 17.00 si poate fi un fruct.
Cina trebuie sa fie mai usoara, constituita dintr-o sursa proteica si vegetala.
Tot la cina se pot consuma fibroase, ceva procesat dintr-o faina integrala si peste (somn, cod, macrou, crap, pastrav).Seara, inainte de culcare, se recomanda un fruct, un iaurt natural, fara fructe, fara arome. In niciun caz compoturi sau dulceata.
Nu transportati alimente in masina, dati-le copiilor fructe
Daca in concediu alegeti sa trasportati alimente de acasa, riscurile in ce priveste sanatatea pot fi mari. „Este bine sa nu cumparati alimente perisabile cu mult timp inainte de a ajunge la destinatie si sa le transportati in masina, deoarece se pot altera foarte repede din cauza caldurii.
Ideal este sa le achizitionati din orasul unde va veti caza si sa le pastrati la frigider”, explica Mihaela Ionescu, nutritionist la Institutul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice „Prof. dr. Nicolae Paulescu”.
Daca aveti copii foarte mici (sub un an), este bine sa evitati deplasarile. La sugari, metabolismul este nestabilizat si sunt sensibili la schimbarile de mediu, la umiditate.
Pentru copiii mai mari, aveti grija ca mancarea de la restaurant sa nu fie veche. „Daca produsele nu sunt proaspete, micutii pot face enterocolite. Ei pot consuma fructe, lapte cu cereale, iaurturi sau piure”, precizeaza pediatrul Mihaela Marcu Cristescu.
Micutii mai pot manca friptura la gratar si crenvursti din pui sau snitele. In plus, le puteti da lapte UHT care se pastreaza mai bine, este sterilizat si nu necesita fierbere. Nu le dati in schimb sucuri carbogazoase, ci naturale sau apa plata.