Anorexia - mostenire genetica?

Anorexia nervoasa, una dintre cele mai intalnite probleme cu care se confrunta tinerele se pare ca ar avea o legatura stransa cu mostenirea genetica. Un studiu recent realizat pe un esantion de 31.406 perechi de gemeni nascuti intre 1 ianuarie 1935 si 31 decembrie 1958 a demostrat ca in 56% dintre cazuri tulburarile alimentare au fost mostenite si ca se prezinta simptome nevrotice (anxietate sau depresie) inca din tinerete



"De secole intregi ne-am plimbat in jurul unor stereotipuri si opinii false in ce priveste anorexia nervoasa si factorii care o cauzeaza", afirma Cynthia M.

Bulik, coordonatoarea studiului.

Anorexia nervoasa se manifesta prin frica de a deveni obez/a, persoanele afectate prezentand o adevarata aversiune fata de alimente. Se crede ca motivul fetelor si al baietilor care se confrunta cu aceasta problema are la origini dorinta de dobandi un corp "decupat" din revistele de moda. Insa coordonatoarea studiului sustine ca ar mai exista un alt motiv mult mai profund si biologic care determina adoptarea acestui comportament: "exista vorba despre o componenta genetica responsabila de declansarea anorexiei nervoase".

De asemenea, echipa de cercetatori a descoperit ca unul dintre factorii care determina declansarea simptomelor de anorexie nervoasa este tocmai comportamentul nevrotic, adica persoanele care sunt predispuse la anxietate si depresii.

Folosindu-se de datele obtinute in urma realizarii unui chestionar (1970), cercetatorii au examinat 6 factori potentiali care ar putea cauza anorexia nervoasa: indicele de masa corporala, probleme de stomac, activitate fizica excesiva, stres continuu, comportament extravertit si nevrotic, instabilitate emotionala (predispozitie la depresie, anxietate).

Numai comportamentul nevrotic a fost identificat ca un factor de risc pentru anorexie.

Daca genele care conduc la anorexie sunt identificate, exista posibilitatea de a descoperi un tratament, sustin expertii.

Statisticile denota faptul ca anorexia nervoasa este intalnita mult mai frecvent in cazul fetelor (1,2%) decat in cel al barbatilor (0,29%).