Sănătatea stomacului. 7 soluţii ca să nu te îmbolnăveşti niciodată

Timpul de digerare al alimentelor diferă în funcţie de structura şi de componenţa lor. Acele tipuri de mâncare ce se digeră mai greu îţi pot provoca afecţiuni ale stomacului, precum ulcerul, gastrita sau refluxul gastroesofagian

Timpul de digerare al alimentelor diferă în funcţie de structura şi de componenţa lor. Acele tipuri de mâncare ce se digeră mai greu îţi pot provoca afecţiuni ale stomacului, precum ulcerul, gastrita sau refluxul gastroesofagian.

Ţine doar de voinţa ta să ţii la distanţă aceste boli şi să ai un stomac sănătos, aşa că ar trebui să te informezi cu privire la alimentele şi obiceiurile care te vor împiedica să suferi vreodată de afecţiuni ale aparatului digestiv.

Iată care sunt cele mai importante dintre acestea:

1. Renunţă la hainele foarte strâmte

Hainele care sunt foarte strâmte în jurul taliei contribuie la încetinirea procesului de digestie, pentru ca pun o anumită presiune pe stomac. La fel de periculoasă este şi supraponderabilitatea, din acelaşi motiv. Dă-i libertate abdomenului tău şi lasă-l să proceseze alimentele în mod corespunzător, fără să îl obturezi în vreun fel, dacă vrei să eviţi arsurile stomacale şi efectele refluxului gastroesofagian.

2.
Scoate din alimentaţie alimentele nocive pentru stomac


Dulciurile care conţin cofeină, aşa cum sunt cele pe bază de cacao, sunt foarte nocive pentru stomacul tău. Nici condimentele iuţi nu sunt foarte indicate, aşa că fereşte-te de ardei iute, boia, piper sau hrean. Nici scorţişoara sau cuişoarele nu sunt tocmai prietenoase cu digestia. Există şi legume care îţi pot face rău, precum ceapa, prazul, guliile, ridichiile, usturoiul, roşiile sau varza.
Carnea grasă sau cea afumată sunt şi ele nocive, iar prăjelile nu au ce căuta în alimentaţia ta dacă vrei un stomac sănătos. Ar trebui să eviţi, de asemenea, pâinea proaspătă.

3. Renunţă la băuturile dăunătoare aparatului digestiv

Cafeaua, alcoolul şi sucurile făcute din citrice provoacă aciditate, aşa că ar trebui să le eviţi dacă îţi pasă de sănătatea stomacului tău.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru ceaiurile care conţin cofeină.